Actualitate

Preoții din Protopopiatul Florești au donat 10000 lei pentru Spitalul Raional din Florești

1154

Miercuri, 22 aprilie, Protopopul bisericilor din raionul Floreşti Prot. mitr. Ioan Zîmbreanu însoţit de către Secretarul Protopopiatului Floreşti Prot. Iurie Medveţchi şi Preşedintele Comisiei Disciplinare Prot. Vitali Scupoi a oferit 10000 lei Spitalului Raional din Floreşti.

Mijloacele bănești provin din contribuțiile personale ale clericilor din Protopopiatul Florești și vor fi folosiți în lupta cu Covid 19.

Domnul Valeriu Nichiforciuc, medic-șef al Spitalului a exprimat cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru ajutorul acordat în luptă cu această nouă epidemie.

„În aceste timpuri de încercare pentru întreaga umanitate este nevoie de unitate și solidaritate. Noi, preoții la fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm pentru însănătoșirea grabnică a persanelor infectate. La fel, ne stăruim să fim aproape de medicii noștri, adevărați eroi, care-și riscă viața pentru noi”, a menționat Protopopul bisericilor din r. Florești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
5278

Cuvintele sînt bune atunci cînd ne apropie și rele atunci cînd ne dezbină

Omul golit de conținut se cunoaște după nevoia sa de a-i critica pe alții. Este pururea nemulțumit și pentru toate nereușitele sale are un vinovat: un altul decît el. Acești oameni își încep ziua prin a mai găsi ceva ce merge rău, ceva greșit, ceva urît în lume. Trupul lor e ca o cutie de […]