Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Dumnezeu te iubește!

1964

„Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3, 16).

Înălţarea Cinstitei Cruci este în mijlocul lunii septembrie. Duminica de astăzi se numeşte „înainte de Înălţare” şi următoarea „după Înălţare”. Catavasiile sunt „Cruce însemnând Moise…”, Apostolul şi Evanghelia fac referire la Cruce.

***

Ce ne spune Evanghelia? „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (Ioan 3, 13). Ba – ne vor spune necredincioşii – astăzi ştiinţa a avansat, privirile tuturor sunt întoarse spre spaţiu; cum spune Evanghelia că nimeni nu s-a suit în cer? Aici ştiinţa contrazice religia… Ce răspundem?

Nu cunoaşteţi Scripturile. Când Evanghelia zice „cer”, nu se referă la acest cer fizic, în care s-a suit proorocul Ilie. Dincolo de acest cer, dincolo de Soare, de Lună, de stele şi de galaxii, există un alt cer, duhovnicesc, supranatural, nevăzut. Din acest motiv, Scriptura zice undeva „Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor” (Psalmul 148, 4). Şi, de aceea, zice despre Apostolul Pavel că a fost răpit „până la al treilea cer” (II Corinteni 12, 2). Există deci şi un cer mai înalt, în care este adorat Dumnezeu. „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem…” (Dumnezeiasca Liturghie). Despre acest cer, în care nu există nimic pământesc, ci locuieşte Sfânta Treime şi duhurile cele nematerialnice, vorbeşte Hristos când zice: ”Nimeni nu s-a suit în cer”.

Aşadar, din acel cer a venit pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos. Originea Sa este dumnezeiască, adică este Dumnezeu. Şi că este Dumnezeu, Hristos a demonstrat-o, printre altele, prin învăţătura Sa, care este dumnezeiască. Cărţile pe care le-au scris chiar şi cei mai mari înţelepţi sunt inferioare în comparaţie cu Evanghelia. Cine ascultă şi citeşte Evanghelia, simte ca şi ascultătorii lui Hristos, care spuneau: ”Niciodată vreun om n-a grăit ca Omul acesta” (Ioan 7, 46). Iar El însuşi a spus despre învăţătura Sa: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35; Luca 21, 33; vezi şi Marcu 13, 31).

Din cerul din care a venit Hristos, El ne-a adus învăţături cereşti – înalte. Care – veţi întreba – este cea mai înaltă dogmă, cea mai mare învăţătură a Lui? O spune astăzi Evanghelia. Măcar de-aş avea eu putere ca Gură-de-Aur şi Vasilie, ca s-o sădesc în sufletele voastre. Cea mai înaltă dogmă, cel mai mare adevăr, este că Dumnezeu iubeşte lumea – Dumnezeu îl iubeşte pe om (Ioan 3, 16).

Îl iubeşte pe om înainte de toate pentru că El l-a creat. Dacă mă vei convinge că a ta casă sau ceasul tău au apărut singure brusc, atunci voi accepta că şi acest mare ceas care se numeşte om a apărut singur. Dumnezeu l-a făcut pe om. El a făcut ochiul să vadă, urechea s-audă, mâinile să se mişte, picioarele să meargă, inima să bată, sângele să circule, mintea să aibă idei. Dumnezeu a dat acestora o funcţionare regulată, sănătatea. Fiecare bătaie a inimii îţi strigă: Dumnezeu te iubeşte!

Şi nu doar că Dumnezeu l-a creat pe om, dar îi şi poartă de grijă. Nu l-a aruncat într-o insulă lipsită de vegetaţie sau pe Lună. L-a pus pe această planetă, căreia i-a dat toate primele materii, toate cele necesare ca să creeze civilizaţie. I-a dat soarele, care luminează şi încălzeşte. Fiecare rază, care călătoreşte atâtea mile şi vine şi cade pe obrazul copilului, pe mâna muncitorului, în case şi în colibe, trece chiar şi prin gratiile închisorii, ce este? Îmbrăţişare, sărutul lui Dumnezeu. Fiecare rază de soare, fiecare picătură de ploaie, fiecare suflare a aerului pe care îl respirăm, zefir, brize, copacii, florile, privighetorile, toate vorbesc şi-ţi zic: Dumnezeu te iubeşte!

Şi nu numai acestea. Dacă eşti creştin, lasă-i pe alţii să vorbească despre flori şi despre păsări. Vino în Ziua Crucii la biserică. Şi când preotul înalţă Cinstita Cruce şi-L vei vedea cu gândul pe Hristos cu cununa de spini, cu mâinile şi picioarele rănite şi cu coasta împunsă, stai puţin, meditează şi pune-ţi întrebarea: De ce a pătimit toate acestea Hristos? Şi atunci, vei auzi răspunsul, pe care-l dă Proorocul Isaia cu opt sute de ani înainte de Hristos: ”El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5). Cine poate simţi cât de mult a iubit Dumnezeu lumea! Cu ce limbă vom descrie iubirea Hristosului nostru? Cine are doar un copil, cât de mult suferă pentru el! Veniţi deci, tu mamă şi tu tată, să ne spuneţi cât de mult îl iubiţi pe unicul vostru copil! Dacă acum, vă va spune cineva că trebuie să-l jertfiţi pe copilul vostru pentru duşmanul vostru, care mamă şi care tată îl va jertfi? Şi mai ales pentru duşman? Sub nici un motiv. Nici pentru prieten; cu cât mai mult pentru duşman. Şi totuşi, ce zice astăzi Evanghelia? „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Atât a iubit Dumnezeu lumea apostată, îndepărtată de El, încât l-a predat pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca tot cel ce crede într-Însul să nu se piardă, ci să aibă viaţa cea veşnică.

Nu există îndoială, fraţii mei, că Dumnezeu îl iubeşte pe om. Dar această iubire a lui Dumnezeu ne creează şi nouă obligaţia să-L iubim. După cum tu, mamă, ai pretenţia să te iubească copilul tău, aşa şi Dumnezeu aşteaptă să-L iubească oamenii. Este de datoria noastră să-L iubim pe Mântuitorul nostru.

Şi cu toate acestea nu există iubire pentru Dumnezeu. Astăzi inimile sunt reci – îngheţate pentru Dumnezeu. O profeţie a Apostolului Pavel zice, că: „În zilele din urmă” – şi suntem în zilele din urmă – „vor fi oamenii… iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (II Timotei 3,1-4), oamenii adică vor iubi plăcerile, cele mici şi neînsemnate, mai mult decât pe Dumnezeu. Unul îşi va iubi copiii săi, altul femeia sa, unul banii, altul cărţile, unul ştiinţele, altul chefurile, unul sporturile!… Vor înnebuni pentru acestea, dar în inimile lor nu va exista iubirea faţă de Dumnezeu, a infinitului Dumnezeu.

Asta nu se întâmplă astăzi? Pe Dumnezeu nu că doar că nu-L iubim, ci Îl şi batjocorim. Îl batjocorim cu limba şi cu cuvintele noastre, îl batjocorim şi cu faptele noastre. În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut se aud înjurături. Şi apoi să aşteptăm progres, bunăstare materială? Aşa cum mergem – nu-mi spuneţi că-s pesimist, cântăresc societatea cu Evanghelia –, vă spun următoarele: Evreii o singură dată L-au răstignit pe Hristos, dar noi Îl răstignim de mii de ori în fiecare zi. În case, în şcoli, în cazarme, în tribunale, în bărci, în maşini, pe plaje, pe ţărmuri, pretutindeni, peste tot Îl răstignim. Nu există loc în care să nu ridicăm şi o cruce pentru Hristos.

După toate acestea, eu mă minunez cum Dumnezeu continuă să ne iubească. Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne! Ar fi putut să spună soarelui: Coboară-te puţintel, apropie-te de pământ! Şi atunci, temperatura ar fi urcat de la 40 la 100, 200, 300 de grade. Ar fi putut să spună mării: Nu suport adulterele şi curviile lor! Umflă-te, ridică-te, acoperă vârfurile, înălţimile, să nu rămână niciun vierme viu! Ar fi putut să spună apelor, izvoarelor, norilor şi râurilor: Secaţi!… Omule nemulţumitor, care bei apă şi-L înjuri pe Dumnezeu. Nu faci nici măcar ca găina, care bea şi apoi îşi înalţă capul sus ca şi cum I-ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ar seca apele, nu vei mai găsi niciun pahar ca să te răcoreşti; ţi se va lipi limba de marmura peşterilor. Şi totuşi, Dumnezeu ne păstrează încă în lume pe noi, viermii. Slavă îndelung-răbdării Tale!

Fraţii mei, câţi credeţi în Evanghelia lui Hristos, în acest veac al stricăciunii, veniţi toţi, mici şi mari, la biserică în Ziua Înălţării Crucii. Postiţi, ca în Sfânta şi Marea Vineri. Gândiţi-vă la păcatele voastre, număraţi binefacerile lui Dumnezeu. Şi în timp ce vom vedea Cinstita Cruce, să spunem toţi: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Amin.

 

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Înălţării Drapetsona – Pireu 11.09.1960)


Articole postate de același autor
2530

Simplificarea vieții ne poate ajuta să avem mai mult timp pentru copiii noștri

Părinţii trebuie să-şi facă vreme cât mai multă pentru copii, chiar în dauna muncii lor şi carierei lor, iar femeile trebuie să ducă viaţă simplă, ca să se poată ocupa mai mult de copiii lor, atunci când aceştia au nevoie. Bărbatul trebuie să se mulţumească cu puţin, cu cele de care este neapărată nevoie, şi […]