De praznicul împărătesc al Bunei Vestiri, PS Siluan al Orheiului, Vicarul Mitropoliei Moldovei și Egumenul Mănăstirii Curchi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Deşi e rânduit să fie serbat de fiecare dată în perioada Postului Mare, praznicul Bunei Vestiri este o sărbătoare a bucuriei. Sfântul Nicolae Cabasila explică motivele acestei stări: „Dacă ar fi trebuit ca vreodată omul să se bucure, dacă ar fi avut vreo clipă pe care s-o prăznuiască în strălucire şi măreţie, dacă trebuie ca pentru aceasta să cerem înălţimea duhului, frumuseţea discursului şi avântul cuvintelor, eu nu cunosc o altă zi decât aceea în care un înger a coborât din cer, aducând bunele vestiri pe pământ“.
„Buna Vestirea este ziua veştii bune referitoare la faptul că s-a găsit în întreaga lume omenească o Fecioară, care crede atât de tare în Dumnezeu şi dă dovadă de atâta ascultare şi încredere faţă de Dumnezeu, încât din ea Se poate naşte Fiul lui Dumnezeu. Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă, pe de o parte, lucrarea iubirii dumnezeieşti jertfelnice, duioase şi mântuitoare, dar şi a puterii lui Dumnezeu, pe de altă parte”, ne spune mitropolitul Antonie de Suroj.
Totodată întruparea ar fi fost la fel de imposibilă fără acordul liber omenesc al Maicii Domnului, precum şi fără voinţa creatoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a avut nevoie de consimțământul lumii pentru a o crea, deoarece creația nu avea voință. Însă pentru crearea din nou a omului a avut nevoie de consimțământul lui.
Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, vorbind despre Buna Vestire a Maicii Domnului, compară actul creației, care s-a săvârșit prin cuvântul lui Dumnezeu („Să fie!”), cu noua creație care s-a săvârșit prin ascultarea Fecioarei Maria („Fie!”).
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenți, PS Siluan a subliniat însemnătatea praznicului Bunei Vestiri pentru întreaga omenire: „Astăzi s-a împlinit făgăduința lui Dumnezeu făcută protopărinților noștri că le va trimite un Izbăvitor, prin această veste de bucurie adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, a acestui dar dumnezeiesc împărtășit întregii omeniri. Din acest motiv Praznicul Bunei-Vestiri este unul din cele mai vechi praznice ale Bisericii, bogat în multe învățăminte, numit și împărătesc, pentru că nu este numai în cinstea Maicii Domnului, ci și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a întrupat pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire din Preasfânta Fecioară Maria, prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt.”
Sursa: manastireacurchi.md