Cum putem să ne dăm seama că avem chemare spre călugărie?

4933

Dacă nu-ţi dai seama acum, n-ai să-ţi dai seama niciodată! La Judecată, acolo ne dăm seama dacă am răspuns sau nu chemării pe care am avut-o şi anume aceea de a deveni ca Dumnezeu. Aceasta este chemarea omului: Să devină sfânt, ca Dumnezeu. Că dacă privim aşa, spre căsătorie sau spre călugărie, putem deveni idolatri. Amândouă sunt mijloace prin care ajungem unde suntem chemaţi. Eu am fost chemată la Braşov, nu la acceleratul cu care am călătorit. Să considerăm că este călugăria un mijloc mai potrivit de mântuire. Sunt unii care spun: „când eşti călugăr, te mântuieşti oricum”. Ferească Dumnezeu! Odată un părinte a prins un demon (v-am mai spus-o). L-a prins la rugăciune şi 1-a întrebat: „Ia spune! în iad sunt mulţi călugări?”. Şi zice demonul „Nici unul”. „Eh, nu se poate”. „Dacă îţi spun, nu e nici unul”. „Cum? N-ai văzut tu nici unul aşa, negru ca mine?”. Zice „A, e plin iadul, dar nici unul nu e călugăr”.

Mântuitorul se adresează tuturor oamenilor: „Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să îşi ia crucea în fiecare zi, şi să-Mi urmeze Mie”. Aceasta este chemarea. Chemarea este la Hristos, prin Cruce. Dacă ne ducem la El, în Biserică e El, acolo ÎI găsim, în Sfânta Biserică. Dacă ne ducem, în mănăstire, în familie, sau sunt celibatar, asta este felul în care îmi port eu crucea. Dar nu e mai mântuitoare o cruce decât cealaltă. E mântuitoare dacă o port şi ÎI urmez pe El. Îi urmez Lui. Pot să iau crucea călugăriei. Gândiţi-vă că un yoghin luptă cu patimile mai abitir decât mine şi se eliberează repede (nu bea, nu fumează, nu râvneşte la femei). Ajunge departe. Dar el nu-L urmează pe Hristos. Ajunge, cum vă spuneam, în aer, şi când moare, cade de-acolo şi se duce drept în Iad dacă nu-L primeşte pe Hristos.

Chemarea, fie către călugărie, fie către căsătorie nu poate fi simţită curat dacă nu auzim chemarea Mântuitorului de a ne lua crucea şi a urma Lui. Noi nu ştim nimic dinainte nici despre căsătorie, nici despre călugărie. Dar despre Hristos ştim. Ştim că tot ce ne-a făgăduit El se împlineşte, pentru că făgăduinţa Lui s-a împlinit. Aşadar numai pe El să-L urmăm. E în noi un dor şi o credinţă care ne face să ne aruncăm în Taina iubirii lui Dumnezeu pentru că am gustat din El şi am văzut că „este bun”. Dacă pe El îl căutăm, El ne va conduce la Sine pe unde ştie El că e mai ziditor pentru fiecare.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, EdituraDoxologia, 2009


Articole Asemănătoare
3381

Interviu: Tinerii şi viaţa monahală

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)? Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii […]

Articole postate de același autor
1939

Studenţii de la limbi străine întăriţi duhovniceşte

Zeci de studenţi de la Facultatea de Limbi Străine, USM, au decis să asculte o lecţie de viaţă susţinută de părintele studenţilor Octavian Moşin. A fost o confesiune despre tinereţe, viaţă duhovnicească, virtute şi păcat. Au urmat un set de întrebări: Cum e să mergem cu Hristos? Ce e sortit necredincioşilor? Există minuni? etc. Părintele […]