Unii cred că postul este dat pentru slăbire, însă acesta mai mult ne îndeamnă spre dragoste. Cure de slăbire putem face oricând, dar postul e cu totul altceva. E încercarea de a face un salt, un urcuş duhovnicesc.
Prin post şi rugăciune omul se apropie de Dumnezeu, se umple de harul Lui, de prezenţa Lui iubitoare, sfinţitoare şi tămăduitoare. Deoarece „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), nu putem ajunge la dragoste decât prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Cât de frumos ar fi să mărturisim şi noi împreună cu apostolii şi ucenicii Lui: „Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4,16).
Măsura vieţii creştine este dragostea, iar toate câte le facem trebuie să ducă spre dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, inclusiv postul.
Postul ne trezeşte la pocăinţă şi la poftă de viaţă îmbunătăţită întru Hristos. Probabil cununa eforturilor depuse în această perioadă e să ne apropiem mai vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Nu în zadar, înainte de a primi Trupul şi Sângele Domnului, slujitorul ieşind cu potirul din altar rosteşte cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Acestea sunt condiţiile primirii Împărtăşaniei, care aduce alese binecuvântări în viaţa creştinului: „iertarea păcatelor, tămăduirea trupului şi a sufletului şi viaţa de veci”.
Nu e bine să ţinem post în exclusivitate pentru noi, ci mai ales pentru a împărtăşi din dragostea noastră. Foarte frumos e să întâlneşti oameni care postesc pentru familie, pentru pace, pentru rodirea pământului… După astfel de eforturi, la sigur primesc binecuvântarea cerească, iar rugăciunile devin auzite.
Prin greutăţi omul se căleşte, iar efortul personal trebuie să ducă la invocarea ajutorului Lui Dumnezeu, fără de care „nu putem face nimic” (Ioan 15, 5). Nu suntem în stare nici chiar să iubim.
Toate se raportează la iubirea lui Dumnezeu, Care se jertfeşte omenirii din prea marea Sa dragoste. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16).
Să răspundem şi noi Celui de Sus cu aceeaşi iubire, după cum ne îndeamnă apostolul iubirii: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este întru el” ( I Ioan 2, 15). „Cel ce are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum mai rămâne în el dragostea lui Dumnezeu” (I Ioan 3, 17).
Să rămânem în dragoste, căci ea este „rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Preot Octavian Moşin
