Astăzi mi-a căzut în mână o carte de rugăciuni cu cereri pentru felurite nevoi ale vieții. Și mi-am amintit că tocmai în această vreme a postului ar fi bine să cuprindem în rugăciunile noastre nu doar familia apropiată, ci și nașii de botez și de cununie, finii, dascălii și îndrumătorii vieții noastre, binefăcătorii… ba chiar și pe cei care ne urăsc sau ne osândesc.
Câtă pace se așază în inimă după astfel de rugăciuni! Te simți mai împlinit, mai împăcat, știind că ai pomenit înaintea lui Dumnezeu pe oameni pe care, poate, i-ai uitat de multă vreme, dar care au adus cândva lumina și binele în calea ta; sau pe cei care, dimpotrivă, îți revin în gând zi de zi, fiind greu de iertat ori de așezat în liniștea inimii. Și simți, când te ridici din rugăciune, cum, încet-încet, se vindecă și acele colțuri dureroase ale sufletului, iar neputințele lor și ale noastre se îmblânzesc sub lucrarea harului dumnezeiesc.
Astăzi am interacționat cu un grup de copii frumoși de la un liceu din Chișinău, veniți în vizită la biserică. Când am citit pomelnicele lăsate de ei, mi-am dat seama că încă nu i-a învățat nimeni cum și pentru cine se roagă un creștin. Pe o foiță era pomenit un cățeluș bolnav, pe alta – cel mai grijuliu bunic, probabil unul care își răsfață nepoții. Apoi am găsit dorințe personale: să primească daruri, să ajungă ca unele vedete… Trăiri firești ale copiilor, pe care le înțelegem, dar pe care suntem datori să-i călăuzim spre o înțelegere mai profundă a dialogului cu Dumnezeu.
Iată de ce noi, adulții, ar trebui să ne implicăm nu doar în a ne purta odraslele de la un cerc la altul. Sportul, dansul, pictura, muzica, meditațiile la diverse discipline sunt și ele foarte importante, dar nu înainte și nicidecum în locul descoperirii împreună a perspectivei veșniciei, a comunicării cu Domnul. Să-i învățăm ce înseamnă încrederea în Tatăl ceresc, cum se naște o rugăciune curată, cum se cultivă virtuțile.
Dacă ne vom deprinde să-L chemăm pe Dumnezeu în toate ale noastre, să-i învățăm și pe copiii noștri acest drum tainic, atunci postirea nu va rămâne doar o perioadă inclusă în calendar, ci va deveni lucrare de înnoire, de împăcare și de întoarcere a sufletului spre viața cea adevărată.
Pr. Octavian Moșin
