Pe drumul postului nu este ușor să rămâi statornic până la capăt. Unii se abat, lăsându-se atrași de tot felul de sărbători laice, transformate adesea în simple prilejuri de satisfacere a poftelor.
Și astfel ajungem, uneori, să nu mai ținem postul în întregimea lui, ci doar prima și ultima săptămână sau chiar numai câteva zile.
Oare a devenit postul prea lung sau noi am ajuns prea slabi?
Postirea este, de fapt, un fel de oglindă a slăbiciunilor și neputințelor omului de astăzi. Ne hotărâm tot mai greu la nevoință, suntem tot mai puțin gata să luptăm cu poftele și plăcerile noastre și, de multe ori, preferăm să rămânem în zona de confort, fără să încercăm să ne ridicăm din stările de neputință.
Și totuși, trebuie să știm că Dumnezeu nu ne lasă singuri în această nevoință. El ne ajută și ne sprijină pe fiecare dintre noi, însă cu o singură condiție: să vrem și să îndrăznim să facem primul pas.
Uneori drumul se deschide printr-o rugăciune scurtă, dar spusă din inimă:
„Doamne, ajută-mă!”
Pr. Octavian Moșin
