Polonia vrea să interzică total avortul

989

Dacă legea va fi adoptată, întreruperea sarcinii va fi pedepsită cu 5 ani de închisoare, atât pentru medici cât şi pentru paciente. Măsura iniţiată de o organizaţie catolică este susţinută şi de partidul de guvernământ.

În Polonia, avorturile sunt permise doar când sarcina este rezultatul violului sau incestului sau dacă viaţa mamei sau a fătului este în pericol. Dar, în ciuda faptului că este una dintre cele mai restrictive legi din Europa, parlamentul de la Varşovia dezbate acum să interzică total întreruperea sarcinii. Iniţiativa aparţine unei organizaţii catolice, cu susţinerea partidului de guvernământ, Lege şi Justiţie.

Dacă va fi adoptată, legea va pedepsi avortul cu până la 5 ani de închisoare, atât pe medic cât şi pe pacientă, şi va plasa Polonia într-un grup de doar 8 state din lume unde avortul este ilegal, fără excepţie. Printre acestea, Guatemala, Chile, Malta şi Vatican.

Iniţiativa liberalizării avortului, propusă de o deputată de stânga, a fost astăzi respinsă imediat şi covărşitor. Nici la nivelul opiniei publice libertatea femeilor de a alege nu este o idee populară.

Potrivit ultimelor sondaje, 58% dintre polonezi susţin interzicerea totală a avortului.

sursa .tvr.ro


Articole Asemănătoare
419

Mami nu te omoară!

M-am căsătorit pe când aveam 21 de ani. Acum am 33. Înainte să îl cunosc pe Claudiu, soțul meu, locuiam în Berceni. Eram al treilea copil în familia mea mutilată de mama, care făcuse un număr mare de avorturi; câteva de gemeni, dar și alți copii. Prin ’83, când aflase că e din nou însărcinată, […]

Articole postate de același autor
143

Pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea Dobrușa

La data de 16 iulie, în satul Sămășcani, r-nul Șoldănești a avut loc o activitate inedită, în care au fost încadrați tinerii din parohia Sămășcani. Tinerii au făcut o călătorie deplasîndu-se cu bicicletele pe o distanta de 27 km spre Mănastirea Dobrușa. Acest eveniment fiind organizat de către parohul bisericii din satul Sămășcani, Arhim. Mihail […]