Doar femeia poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele – ducând cu el cele bune câştigate acasă. Nimeni nu are o putere mai mare întru a desăvârşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decât o femeie pioasă şi înţeleaptă. Asemenea, de la nimeni altul: stăpân, judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, în felul acesta, mult îmbunătăţiţi de soţiile lor.
Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. Poftesc pe femei la o asemenea lucrare – să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare…
din “Cuvinte alese“, Sfântul Ioan Gură de Aur
