Peste 20 de bolnavi au primit ajutoare medicale gratuite și susținere materială din partea Bisericii în cadrul Proiectului „Sănătate pentru toți”

1538

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, peste 20 de bolnavi care provin din categoriile sociale dezavantajate, în special a celor neasigurate și imobilizate la pat, din R. Moldova, au primit în această toamnă ajutoare medicale gratuite și susținere materială din partea Bisericii, în cadrul Proiectului „Sănătate pentru toți”.

Proiectul se desfășoară cu susținerea permanentă a partenerilor din Germania (pr. Richard Simon, Dna Celestina Blumenschein și Dna Preoteasă Oxana Bordos-Gemănaru) și a parohiei moldovenești din or. Padova, Italia, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și este coordonat de Sectorul Sinodal Asistență Socială și Caritate.

Ajutoarele medicale constau din:

  • medicamente;
  • produse parafarmaceutice: scutece pentru copii și maturi, absorbante urologice, pungi colectoare pentru urină, seringi, tifoane, ș. a.;
  • produse pentru reabilitare: cărucioare pentru invalizi, copii și maturi, rolatoare ortopedice, premergătoare, saltele contra escarelor, ș. a.

Acestea sunt acordate gratuit prin intermediul tinerilor voluntari ai Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”.

Printre beneficiarii acestor ajutoare au fost și câteva instituții de stat: Serviciul Social „Asistență Personală” din mun. Chișinău, Spitalul Clinic Municipal nr. 4 și IP Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare din Capitală.

Toate acțiunile social-filantropice ale Bisericii sunt efectuate cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove.

Programul de acordare a acestei asistențe medicale bolnavilor este una din direcțiile principale ale Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, care a fost înființat la începutul anului 2020 de către ÎPS Mitropolit Vladimir pe teritoriul Catedralei Sf. Vineri din Capitală, reafirmând astfel misiunea și grija Bisericii noastre față de sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor ei.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2905

Cum pot fi ajutaţi copiii să-și dezvolte plăcerea pentru lectură

Numeroase cercetări sugerează faptul că timpul petrecut citind din plăcere poate fi un indicator- cheie pentru succesul educaţional viitor al unui copil, chiar mai important decât statutul socio- eco­nomic al familiei din care provine. Beneficiile citirii în timpul liber de către copii sunt numeroase, de la cunoștințe generale sporite, la îmbogăţirea vocabularului. Totul depinde însă […]