Actualitate

Peste 150 copii au participat la Tabăra de vară a bisericii din Cruglic

1626

Tabăra Bucuriei din cadrul bisericii satului Cruglic r. Criuleni, a găzduit peste 150 copii care, au participat la activitățile organizate cu tematica „Pace”.

Astfel, s-au organizat ateliere de pictură, șah și dame, jocuri sportive, recital de poezie și cântece, discuție pe teme duhovnicești, ș.a.

Curtea bisericii a fost transformată într-o „Ambasadă a Păcii” datorită expoziției de pictură, rezultat al muncii copiilor.

Pe parcursul a trei zile de tabără, copiii au învățat cele 10 porunci date de Dumnezeu pentru oameni prin proorocul Moise, la fel, cum să se comporte în raport cu aproapele, au pictat, jucat dame și șah, jocuri sportive, vizionarea filmelor creștine, și multe alte activități.

Aducem mulțumiri profunde celor ce s-au implicat în organizarea taberei Bucuriei și in acest an: Primăria Cruglic, dlui primar Iurie Nicolai, pentru oferirea a 2000 lei și câteva kilograme de dulciuri; Liceului Cruglic, dnei directoare Nadejda Burciu, pentru organizarea și participarea profesorilor: doamnelor Nadejda Țigănaș, Irina Musienco, Larisa Bocan, Maria Verdeș, Eudochia Pușcă, Ecaterina Verdeș, Maria Iachim, bibliotecara Liceului, dna Valentina Pușca; Casei de Cultura Cruglic, d-lui Gheorghe Bocan; Scoala de Arte Cruglic, dnei Silvia Ciorba; Asociația de Consum Cruglic, dlui Ion Popa; bucătăreselor neobosite: Teodora Popa, Svetlana Cucu și Anastasia Florea; dar și părinților ce s-au implicat!

Înghețata, dulciurile și cireșile au dat putere copiilor ca la sfârșitul zilei să caute „comoara” ce a fost bine ascunsă și găsită după indicațiile oferite de organizatori. Comoara prețioasă avea în cutie 150 cărți pentru copii primite în dar de la Sergiu Pasa de la Iași și oferite copiilor la sfârșitul taberei.

Mulțumim mult și copiilor pentru prezență și dispoziție bună! Va așteptăm cu pace și sănătate la anul viitor! Slavă Domnului pentru aceste zile petrecute cu toții împreună!

Sursa: protopopiat-criuleni-dubasari.md


Articole postate de același autor
1563

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, Sfânta Liturghie din Duminica a 15-a după Rusalii

În Duminica a XV-a după Rusalii, 20 septembrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de bolnavi. […]