Actualitate

Păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi…

616

Domnul ne-a iubit într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cinstim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Duhul Sfânt cu noi toţi.

Mare faţă este preotul, slujitorul la altarul lui Dumnezeu. Cine-l întristează întristează pe Duhul Sfânt Care viază în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei sunt aşezaţi mai presus decât toţi; ca vulturii, ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Extras din Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 151

 


Articole Asemănătoare
270

Iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu

Iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu eşti angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubeşti pe el pentru că te iubeşte pe tine, nu-i corect. Iubirea adevărată este aceea care nu face deosebire între bun […]

Articole postate de același autor
0

Activităţi în cadrul Centrului social „Casa Nadejda”, de pe lângă biserica „Sf. Arhanghel Mihail”, din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni

În perioada Postului Nașterii Domnului bătrânii cazați în Centrul Social «Casa Nadejda» din s. Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, creat în cadrul proiectului «Concordia – pentru bătrânii noștri» al organizației de binefacere «CONCORDIA» din Austria, o petrec cu multă evlavie, rugăciune și post. La solicitare sunt pregătite bucate de post, pe care bătrânii le pot servi […]