„Iisuse, Cel ce ai Înviat din morți, înviază și sufletele noastre”(Acatistul Învierii). Iată, de aproape două milenii, an de an, indiferent de factorii istorici, sociali sau ideologici, creștinătatea prăznuiește Sărbătoarea-sărbătorilor și Praznicul-praznicilor – Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Bucuria Paștelui, simțită și trăită mai întîi de sufletul creștinesc care este o mărturie vie a dragostei Lui Dumnezeu față de cununa creației Sale – Omul, răbufnește în succinta, convingătoarea și veșnic vie salutarea pascală:
HRISTOS A ÎNVIAT!
Înaripați cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni și crezînd cu adevarat că Hristos a nimicit stăpînirea morții din care și noi am fost sloboziți, exclamăm, răspunzind:
CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT!
Sfîntul Ierarh Feofan Zăvorîtul spune: „Domnul, prin învierea Sa, ne-a adus pe noi, oamenii, din stăpînirea morții la libertatea vieții.” Pentru slobozirea de sub jugul morții și pentru viețuirea armonioasă a zidirii cu Ziditorul său, s-au bucurat mai întîi femeile mironosițe (Mc. 16, 5-8), apoi Sfinții Apostoli (In. 20, 20) cu toți credincioșii care s-au perindat prin veacurile trecute, ajungîndu-ne astfel rîndul și pe noi, cei care ne declarăm astăzi creștini ortodocși și fii credincioși ai Bisericii-Mame. Sfîntul Ierarh Chiril al Alexandriei spune: „desființînd prin Înviere stăpînirea morții, nu și-a procurat învierea Sieși… ci ne-a dat această binecuvîntare nouă…” (comentariu la Ev. de la Ioan, cartea IX, cap.12)
Așadar, Învierea lui Hristos este începutul temeinic al bucuriei duhovnicești și al învierii de obște, adică a tuturor oamenilor. Fiecare creștin, din mila lui Hristos Cel Înviat, are parte de moștenire veșnică în Împărăția Lui. Pentru dobîndirea ei este necesar, după Sf. Ap. Pavel (Rom. VI, 3 11), să ne răstignim și să murim împreună cu El, adică să murim păcatului.
Iubiți credincioși,
Viața omului capată sens doar prin Învierea din morți a lui Hristos. El, îndrăgind nebunia Crucii, (I Cor. 1,18) a nimicit puterea păcatului și morții care osîndeau nu doar sufletele la iad, dar și viața biologică, pămîntească a omului pe care o împovărau cu multe ispite, nenorociri și chiar cu moartea. Fără Învierea Domnului zădarnice ar fi fost nădejdile noastre la mîntuire, fără răstignirea Lui ar fi fost lipsite de sens nevoințele;
— fără trebuință ar fi rămas făptuirea cea bună — dreptatea, mila și iertarea;
— dragostea creștinească care odrăslește din Crucea Sfîntă și care este mai întîi jertvă, s-ar fi asemănat, în cel mai bun caz, cu un gest al omului nechibzuit. În
această privință Sf. Ier. Grigorie de Nyssa spun: “Dacă nu este înviere ce folos avem din dreptate, din adevăr, din bunătate?… dacă înviere nu este, ci sfîrșitul vieții este moartea, atunci îngăduite-mi sînt hulele și învinuirile..”
Frați creștini,
Poporul moldovenesc vine din adîncul veacurilor istorice, purtînd pecetea creștinătății. Strămoșii noștri au fost creștini cu mult înainte de a-și întemeia propria Țară. Hristos Cel Înviat
și credința în El dintotdeauna le-a fost lor, prin urmare și nouă, piatră de temelie a vieții și colac de salvare în marea zbuciumată a istoriei. Ei au știut să trăiască în și cu Dumnezeu.
Ne-ar sta bine și nouă să le purtăm recunoștința, să le urmăm faptele și să le moștenim credința. Noi, însă, ne lepădăm de calea părinților noștri, preferînd modeluri noi de viață, numită — europeană, în care Dumnezeu n-are loc. Cel care a pătimit pentru noi, care a Înviat pentru noi, este respins de noi. Pentru această apostazie răul nu s-a lăsat mult așteptat, el pune stăpînire peste mulți și, în pofida înțelesurilor lui negative, se face ”busolă” de (dez)orientare apuseană, vînînd în mrejele sale păgubitoare multe suflete nestatornicite încă în credință.
Viețuirea duhovnicească și purtarea creștinească se înlocuiesc cu așa-zisă corectitudine politică. Neadevărul nu se mai numește minciună, ci pluralism de păreri. Egalitatea dintre păturile sociale propagată cu mult zel cîndva de comunismul ateist și urîtă pe bună dreptate de toți, astăzi se regăsește în ”egalitatea de șanse”, băgată pe gît cu sila, egalitate atît de mult îndrăgită de mai marii poporului moldovenesc.
Toate s-au răsturnat, după cum se exprimă Sf.Ioan Gură de Aur ”cu josul în sus”. Vă chem, fraților, pe toți — cler și popor — să conștientizați tragedia ce ne bate la ușă — secularizarea societății, ceea ce înseamnă renunțarea la Adevărul dumnezeiesc și chiar la Dumnezeu, renunțare la care și noi tacit participăm, renunțare care nimic bun nu ne prevestește, ba chiar dimpotrivă.
Precum nu poate fi dobîndită făptuirea bună fără biruință asupra păcatului, precum nu poate fi înviere fără biruință asupra morții, tot așa și noi nu vom putea redobîndi tihna sufletească pînă nu vom reveni la viața întemeiată pe respectarea poruncilor dumnezeiești și a Predaniei bisericești.
Să conștientizăm, fraților, eliberarea de sub jugul păcatului pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu prin Învierea Fiului Său (Sf.Ap. Pavel I Tes.1.10) pentru că nu este o mai mare osîndă decît cea a necredinței în Hristos și în Învierea Lui. Cine tăgăduiește Învierea Domnului se aseamănă cu smochinul cel neroditor (Mt. 21.19), cu trestia bătută de vîntul necunoștințelor și al necredinței (Lc. 7.24), cu floarea uscată a ierbii (ps.102, 15-16) care se aruncă în foc. Oare pentru asta să fi murit și Înviat Hristos?
Fraților, surorilor,
Hristos, lăsîndu-Se răstignit și omorît pe Cruce, a biruit moartea, a nimicit iadul, a strivit în rădăcini păcatul și ne-a deschis nouă, oamenilor, calea vieții veșnice în Împărăția Sa cea fără de sfîrșit. Nevoiți-vă, străduiți-vă să întrați în bucuria Învierii Domnului. Căci numai participînd în duh și Adevăr, duhovnicește la bucuria sărbătorii sufletul viază cu adevărat. Numai cucerindu-ne cugetul inimii de biruința Binelui asupra răului, a Luminii asupra întunericului și Vieții asupra morții, Îl vom avea pe Hristos cel Înviat în inimele noastre.
CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
+Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, Învierea Domnului, 2018.
