Actualitate

Parohia „Sf. Irh. Nicolae” din s. Văratic, r. Râșcani, și-a serbat hramul

3039

Parohia „Sf. Irh. Nicolae” din s. Văratic, r-nul Râșcani, păstorită de Prot. Ghenadie Dascăl, şi-a sărbătorit luni, 9/22 mai 2017, ocrotitorul ceresc.

La acest moment de sărbătoare au fost prezenți numeroși credincioși, preoți și invitați, care s-au adunat pentru a-l cinsti pe sfântul ocrotitor al parohiei.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în sobor de preoți, în frunte cu Parohul Bisericii „Sf. Irh. Nicolae”, Prot. Ghenadie Dascăl, a participat și primarul localității, dl Dumitru Motelică.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te Deum de mulțumire pentru toate binefacerile lui Dumnezeu revărsate din belșug peste credincioșii comunității.

Bucuria praznicului a fost îmbogăţită de cântările Sfintei Liturghii interpretate de către invitații speciali ai sărbătorii, Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de către dl Serghei Crudu.

În cuvântul de învățătură rotit la finalul slujbei, Părintele Paroh, Prot. Ghenadie Dascăl, le-a vorbit credincioșilor despre viața și personalitatea duhovnicească a Sfântului Nicolae,un sfânt iubit de întreaga creştinătate și al cărui exemplu este veşnic actual.

Totodată, Parohul Bisericii a adresat cuvinte de mulțumire atât preoților slujitori, Grupului coral „Gnosis”, oficialităților locale, dar și credincioșilor prezenți la bucuria hramului comunității creștine.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frațească, oferită cu mult drag în curtea Bisericii de către credincioasele din localitate, prin care cei prezenţis-au cunoscut și au devenit mai aproape unii de alţii.

Prezența credincioşilor într-un număr atât de mare în ziua hramului, pentru a aduce prinos de cinstire marelui ierarh, dovedeşte cu prisosinţă dragostea de care se bucură acesta în rândul poporului dreptcredincios.


Articole Asemănătoare
2529

Slujitorii din Protopopiatele Drochia, Florești, Orhei, Rîșcani și Soroca convocați în Adunare la Reședința mitropolitană

Joi, 22 septembrie, la Reședința mitropolitană au fost convocați în Adunare, protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din Protopopiatele Drochia, Florești, Orhei, Rîșcani și Soroca. La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, protopopii și […]

Articole postate de același autor
598

„Învățați să gătiți, spălați geamurile, vizitați bolnavii, făceți-vă lecțiile…” / Un mesaj atemporal pentru tineri

Acest mesaj este minunat, simplu și pur. Fiecare adolescent ar trebui să îl înrămeze și să îl atârne pe perete în cameră. El aparține judecătorul Phillip B Gilliam din Denver, Colorado, și a fost scris într-o scrisoare publicată pe 17 decembrie 1959. Mesajul judecătorului este însă departe de a fi învechit. El a fost postat […]