Ce pregătire ne propune Starețul Siluan pentru întâmpinarea Paștilor? – Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai ușor vom uita toată rana și vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuiește fratele, și cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieții veșnice.
A se micșora – este un măreț act duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu. Însuși Domnul S-a micșorat pe Sine. (16) Citim la părintele nostru Siluan cuvintele: „Harul trăiește în cei mai mici, iar nu în cei mai mari” (17) Așa i-a dat omul să înțeleagă: Cu cât mai mult se smerește omul, cu cât mai mult se avântă la nevoința însărăcirii – cu atât mai înalt se va afla înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai mare putința lui de a primi marele har. (18)
Naiv ar fi să gândim că felul cum ne-am adunat este o lucrare omenească: Însuși Domnul ne-a adunat. Iar dacă Domnul ne-a adunat, noi vom urma Sfântului Siluan. În zile de praznic, la începutul viețuirii sale monastice, el slujea în trapeză părinților și fraților și se gândea ce fericire îi fusese dată „să slujească celor pe care îi iubește Domnul.” Iar într-o zi, așa cum scrie, slujind fraților în trapeză, a doua oară a simțit harul arătării lui Hristos. (19) Dar întrucât, după legea duhovnicească, aceste stări înalte trupul nu le poate purta, ele se dau o dată sau cel mult de două ori în viață, (20) iar apoi rămân ca o amintire și ca o cunoaștere în forma amintirii în noi, însă puterea harului, în chip real, lipsește. Cuviosul Macarie cel Mare zicea că ridicarea harului este de neapărată trebuință, pentru ca omul să-și continue viața și activitatea pământească. (21)
Voi toți cu dragoste m’ați ascultat: încercați să împliniți toate acestea în Postul ce vine. De ce zic „în postul ce vine”? – Pentru că, în chip straniu, împărățește în lume acum o atmosferă încărcată. Și pe buzele credincioșilor și necredincioșilor tot timpul apare cuvântul „apocalipsă”, „evenimente apocaliptice”, „așteptări apocaliptice.” În ce chip va veni sfârșitul, încă nu știm, dar în anul de față tensiunea este mai mare decât înainte. Să încercăm să facem din acest Post un post al luptei pentru ceea ce v’am rugat eu: pentru unirea care va fi unire după chipul Sfintei Treimi.
De ce rugăciunile lui Iisus Hristos către Tatăl, înaintea însăși morții pe Golgotha, cuprindea cererea ca unirea care este în Ființa lui Dumnezeu Însuși să fie dată nouă? – Este cea mai înaltă formă de îndumnezeire a omului. Iar a crede că ea poate fi însușită fără dureri, fără răstigniri – este naiv. Cu mai multele suferințe, mai multă răbdare a tuturor înjosirilor și a tuturor nedreptăților, noi agonisim darul harului dragostei atotcuprinzătoare. Și atunci vom cunoaște pe Dumnezeu precum este, cu alte cuvinte ca Dragoste. (22)
Iată ceea ce trebuie noi să trăim. Îndelung aș putea să vă vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu își observă propriile greșeli, și judecă pe alții. Așa se pierde unirea. Feriți-vă de orice gând împotriva vreunui frate sau soră, căci fiecare gând pricinuiește o crăpătură în zidurile cetății. Și să știți, nu este defel un lucru mic! Pentru că atunci când gândim un lucru rău despre orișicine, și după aceea ieșim din chilia noastră și întâlnim acea persoană, urmările gândului rău încep să lucreze. Și atunci celălalt va răspunde, în virtutea acestui fenomen, în același fel. Și niciodată nu este cu putință să știi cine a „început” primul. Pentru care ne și rugăm: „Dăruiește-mi a vedea ale mele căderi.” Lipsa acestei viziuni duce la faptul că fiecare om crede că el are dreptate și nu își observă greșalele proprii. Aceasta până și ierarhii o fac, și noi toți. Așa că, feriți-vă de tot gândul rău, la voi la chilie, iar atunci zidirea noastră va rămânea în picioare și noi vom dobândi mântuirea. Dar dacă ne vom ierta nouă înșine greșalele, neînțelegând pe fratele, atuncea toate se vor nărui.
Nu demult a venit la mine un tânăr care avusese un conflict cu soția sa. Iar ei au doi copii. Și eu i-am spus: „Smerește-te, și atunci vom scăpa de tragica năruire a familiei. Iar copiii mici vor scăpa de tragica formă a vieții copiilor cărora li s-au despărțit părinții.” Așa și în familia noastră: Vom fugi ca de foc, ca de venin de șarpe, de orice umbră a dezbinării. Ne vom zidi viața așa încât cu adevărat să ne mântuim, și ca să ne însușim acel dar al lui Dumnezeu pe care-l avem în libertatea duhului nostru de a ne aduna și a trăi ca o singură familie.
Iertați-mă. Vorbesc dintr-o inimă îndurerată și multe zic într-un chip dezlânat. Dar totuși, ascultați-mi cuvântul și veți vedea bune roade în viața voastră. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Dobândește pacea, și mii se vor mântui în jurul tău.” Noi suntem douăzeci și șase de persoane. Așa că, dacă Dumnezeu ne ajută să ne biruim patimile aici, și pentru fiecare se vor mântui o mie – atunci douăzeci și șase de mii de oameni vor ajunge în Rai! (…)
Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. 1, trad. Ierom. Rafail Noica
