Părintele Octavian Moșin la un frumos popas aniversar

917

Pentru mulți oameni nu poți scrie mai mult decât un mesaj de felicitare. Părintelui Octavian Moșin, redactor al PP "Altarul Credinței", Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, parohului bisericii ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, i-am putea consacra un volum întreg.  

Părintele a fost și rămâne un slujitor foarte responsabil și cu deplină dăruire în ceea ce face. Activitatea sa nu se limitează la slujiirea din biserică, ci îmbină rugăciunea cu educarea generației în creștere. Desfășurând numeroase activități pentru tineri, el însuși le este un exemplu, trăiește credința prin faptă.

Una din virtuțile de mare preț care-i luminează ființa este cea a răbdării,  care-l întărește în dragoste față de aproapele,  în chibzuință și în dreaptă socoteală.  Astfel, îi dorim în această zi ca anii să aibă răbdare cu Sfinția sa, sănătatea să fie îngăduitoare cu el și să-l ferească de suferință, munca și slujirea să-i fie prielnică, aducătoare de roade și împliniri.

 

Bunul Dumnezeu să Vă dea putere să răspândiţi în continuare cuvântul, lumina şi darul Evangheliei, şi mai presus de toate, să ne oferiţi binecuvântarea, dragostea și sprijinul pentru noi toţi şi pentru toate.

La mulți și binecuvântați ani! 

 

Cu respect, dragoste și prețuire, 

echipa PP "Altarul Credinței"

 


Articole postate de același autor
250

Preasfințitul Siluan a oficiat slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie în Paraclisul – Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiților” din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Mun. Orhei

Astăzi, 06 noiembrie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțit de către un sobor de preoți, a oficiat sfințirea mica a Paraclisului din cadrul Spitalului de Psihiatrie Orhei și Sf. Liturghie în prezența angajaților, dar și a pacienților instituției medicale. În dimineața zilei, Episcopul Orheiului a fost […]