Actualitate

Părintele Arhimandrit Rafail (Bodiu) a plecat la Domnul

3051

Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, la trecerea din această viaţă a Părintelui Arhimandrit Rafail (Bodiu), Starețul Mănăstirii Sf. Prooroc Ilie din s. Nicoreni, r. Drochia:

Cu profundă durere am primit vestea trecerii la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Rafail (Bodiu), Starețul Mănăstirii Sf. Prooroc Ilie din Nicoreni.

Domnul L-a ales încă din tinerețile sale, să fie conducătorul spiritual al Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie” începând cu anul 1992, ascultare pe care a îndeplinit-o cu multă sârguință și dăruire, realizând după ani şi ani de muncă o înfloritoare Mănăstire.

Plecarea sa dintre noi înseamnă o mare pierdere pentru obştea Mănăstirii, pentru numeroșii săi fii duhovnicești, dar şi pentru Biserica lui Hristos în care s-a ostenit, viaţa sa fiind o adevărată pildă în smerenie, ascultare şi dragoste faţă de Biserică.

Blând, pașnic şi doritor de liniște, Părintele Rafail, ferindu-se de slava lumească, se gândea tot timpul la Dumnezeu viețuind în rugăciune, osteneli şi nevoințe, pe care cu smerenie le păstra tăinuite asemenea părinţilor din Pateric.

În aceste momente, când sufletul Părintelui Rafail se află în lumina cea neapusă a Împărăţiei Cerurilor, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, să odihnească sufletul său în corturile drepților, în ceata sfinţilor cuvioși şi să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire, din neam în neam!

În comuniune de rugăciune cu obştea îndoliată a Mănăstirii Nicoreni,

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Joi, 15 octombrie, începând cu ora 8.00 – Clopotele Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie”, vor vesti momentul începerii slujbei de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhimandrit Rafail.

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1459

De ce tinerii sunt mereu plictisiți și nu pot simți bucuria de a trăi?

Tinerii de astăzi seamănă cu maşinile noi ale căror uleiuri sunt îngheţate. Trebuie să li se încălzească uleiurile ca să poată porni maşinile, altfel nu se poate. Vin la mine la Coliba copii plictisiţi şi mă întreabă: „Ce să fac, Părinte? Cum să-mi petrec timpul? Mă cuprinde plictiseala”. „Să găseşti ceva de lucru, măi copile”. […]