Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor de construcție a Catedralei memoriale în cinstea Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt, Marele Voievod al Moldovei

254

Loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu și spațiu al comuniunii dintre oameni, fiecare biserică ortodoxă ne împărtășește harul jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos și ne amintește de jertfelnicia tuturor celor care având credință vie au contribuit, fiecare după putere, la construirea ei. Astfel, o biserică se zidește mai ales prin dragostea și osteneala credincioșilor, ale căror nume vor rămâne veșnic legate de acel sfânt lăcaș.

Nu există biserică fără ctitori, întrucât orice lăcaș de cult are la temelie dărnicia unor persoane sau a unei comunități.

Stimați și fericiți ctitori ai Catedralei memoriale în cinstea Sfântului Ștefan cel Mare, Marele Voievod al Moldovei, Vă aducem la cunoștință cu multă bucurie în suflet că lucrările la lăcașul sfânt de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, închinat acestui Mare Domnitor, continuă zi de zi, cu mult spor și binecuvântare de la Dumnezeu și bineplăcutul Său Voievod.

Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor militare, a militarilor înrolați dar și cu scopul de a completa și oferi efectivului Armatei Naţionale susținerea duhovnicească de care necontenit este nevoie spre întărire sufletească pentru a putea urma sfatul Măriei Sale, Ștefan, de a fi ”Strajă la hotare”.

Catedrala memorială de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hâncești 84, se află în proces de construcție deja la etapa de acoperire și ridicare a turlelor. Pentru a duce proiectul la bun sfârșit, reprezentanții lăcașului au nevoie de ajutor.

Cetatea Sfântului Ștefan crește văzând cu ochii, iar, ctitorii și binefăcătorii se pomenesc zilnic la Sfânta Liturghie din Mănăstirea Ciuflea, administrația căreia răspunde de lucrările de construcție a Catedralei Memoriale. Cu rugăciunea pe buze și în inimă, visăm la ziua în care se va sluji prima Liturghie…

Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor ulterioare, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnic al Mănăstirii Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, împreună cu tânăra Comunitate a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare relansează apelul de ajutor la finisarea lucrărilor de construcție a Catedralei memoriale, lucrare de suflet, în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor.

La moment construcția se află la etapa de acoperire cu continuare a turlei centrale și a clopotniței care necesită a fi finisate până la căderea zăpezii deoarece construcția este ridicată din lemn și trebuie protejată de factorii climatici ce posedă un impact negativ asupra lemnului.

Lemnul se prelucrează în mai multe etape: curățirea lemnului prin suflare cu nisip, astuparea rosturilor între bîrne, și ungerea cu ulei de in pentru a oferi rezistență în timp a lemnului.

Apoi urmează asamblarea ușilor și a ferestrelor în număr de 38, termoizolarea podelei ambelor nivele și placarea lor, asamblarea iconostaselor și a mobilierului bisericesc și alte lucrări ce vor apărea în timp.

Arhimandritul Nicolae (Roșca) îi îndeamnă pe oamenii de bună-credință să ofere ajutor pentru finalizarea lucrărilor.
„Credem, nădăjduim și contăm pe buna înțelegere, pe mărinimia și dragostea față de acest sfânt lăcaș al tuturor care au avut, într-un fel sau altul tangențe și credem că așa mână de la mână, toți împreună, cum am făcut-o din totdeauna, vom aduce la bun sfârșit și aceste lucrări care sunt strict necesare”.

Proiectul de construcţie a bisericii-memorial este prevăzut în planul de acţiuni comune, privind promovarea educaţiei spirituale şi asistenţei religioase a efectivului Armatei Naţionale pentru anul 2021, semnat în luna noiembrie anul trecut între Ministerul Apărării şi Mitropolia Chişinăului şi al Întregii Moldove.

DATE BANCARE în MDL:

Beneficiar: „MANASTIREA SF.MARE MUCENIC TEODOR TIRON”
40340012

Număr cont: MD51AG000000022512701243

Banca Beneficiarului: B.C.”MOLDOVA-AGROINDBANK”S.A.
COD FISCAL 1002600003778
BIC: AGRNMD2X472

Număr de contact: +373 689 99 685  / +373 691 22 848 – Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, responsabil de construcția Catedralei Memoriale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” str. Șoseaua Hîncești 84.

Sursa: ciuflea.md

***

Scurt istoric al etapelor principale din istoria Catedralei memoriale:


5 mai 2021, în ajunul Sărbătorii Sf. M. Mc. Gheorghe Purtătorul de Biruință, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove a oficiat slujba de sfințire a locului pentru zidirea unui lăcaş sfânt pe teritoriul Ministerului Apărării și instalarea unei sfinte cruci pe locul unde va fi înălţat altarul viitoarei biserici.

3 iunie 2021, zi de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove a oficiat slujba de sfințire a temeliei lăcaşului sfânt ce se edifică pe teritoriul Ministerului Apărării.


Articole postate de același autor
920

Până și cea mai puternică dragoste are nevoie să fie întărită zi de zi

Datoria familială este dragostea dezinteresată. Fiecare trebuie să uite de propriul „eu”, dedicându-se celuilalt. Fiecare trebuie să se învinuiască pe sine însuşi, nu pe celălalt, atunci când ceva nu merge aşa cum trebuie. Este neapărată nevoie de răbdare şi stăpânire de sine, pe când nerăbdarea poate să strice totul. Un cuvânt tăios poate să încetinească […]


Foto