Părintele Amfilohie Makris, ucenic al Sfântului Nectarie, a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică

3337

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis miercuri canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Sfântul Sinod s-a întrunit miercuri, 29 august 2018, în ședință de lucru la Fanar sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, anunță Fos Fanariou.

Noul sfânt al Bisericii Ortodoxe, Amfilohie Makris, s-a născut în data de 13 decembrie 1889 într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele de Atanasie.

În martie 1906, a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, Grecia, iar în luna august a fost tuns rasofor sub numele de Amfilohie.

În martie 1913, a primit schima mare în Muntele Athos.

A fost stareț al Mănăstirii Stavropighiale a Sfântului Ioan Teologul din Patmos și exarh al Patriarhiei Ecumenice.

A trecut la Domnul în data de 16 decembrie 1970.

Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: „Atâta vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus”.

Sursa: www.basilica.ro


Articole Asemănătoare
58

Viaţa călugărului Arsenie Boca, propus pentru a fi canonizat, este cercetată de o comisie teologică mitropolitană

O comisie specială va cerceta viaţa şi activitatea călugărului Arsenie Boca, pentru care au demarat procedurile în vederea canonizării. Prima şedinţă de lucru a acesteia a avut loc la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoara. Episcopia Devei şi Hunedoarei a găzduit, sâmbătă, prima şedinţă de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale care cercetează viaţa şi activitatea […]

Articole postate de același autor
1582

12 vorbe de aur ale Parintelui Arsenie Papacioc

1. Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători. 2. Cine se roagă numai când se roagă, acela de fapt nu se roagă. 3. Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea… 4. Aşa să fie un tânăr: un mare […]