Povestea recentă a părintelui Adrian Buimac este un exemplu despre cum intervenția medicilor, dublată de susținerea prin rugăciune din partea comunității, pot duce la un final fericit, într-o situație extrem de dificilă. Părintele a revenit recent în sânul familiei, la soția și fetițele lui, după ce a fost readus la viață de către medicii ieșeni.
Părintele a făcut un preinfarct în timp ce slujea în biserica din satul Moara Grecilor, în duminica din 9 octombrie. A fost chemată ambulanța dar la spital preotul a suferit două stopuri cardio-respiratorii, medicii făcând eforturi să îl țină în viață. Oamenii din parohie au făcut pe de altă parte un lanț de rugăciune, în acea după-amiază, rugându-se pentru părinte și medici.
Medicii de la Urgență Vaslui aveau un pronostic rezervat, după cele două stopuri cardio-respiratorii. În final au decis chemarea elicopterului SMURD pentru a fi transportat la Iași. În elicopter, preotului i s-a oprit pentru a treia oară inima.
Vestea că preotul Adrian a suferit mai multe stopuri cardio-respiratorii s-a răspândit ca fulgerul la Vaslui în mai multe comunități de credincioși iar oamenii au început să se roage. Pe de altă parte la Institutul din Iași, medicii se străduiau să îl stabilizeze și treptat situația părintelui s-a îmbunătățit.
După zece zile, miercuri, pe 19 octombrie, părintele Adrian s-a întors în sânul familiei și al parohiei, care a acționat spiritual ca o familie extinsă.
Slujitorul Domnului a mulțumit, prin intermediul ziarului Vremea Nouă, tuturor celor care au fost alături în această încercare: „Mulțumesc din suflet, în primul rând, lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru mine și familia mea, pentru că nici pentru ei nu a fost ușor absolut deloc! Celor care au fost alături de mine și de familia mea le voi fi recunoscător pentru tot restul vieții mele.
Contează enorm să știi, să simți că nu ești singur în astfel de momente. Acum urmează o perioadă de odihnă pentru mine, de cel puțin o lună de zile, apoi voi intra într-o altă etapă a vieții, de monitorizare medicală, de tratament, care se va întinde pe mulți ani de acum încolo. Lucrurile vor intra pe un alt făgaș, dar slavă lui Dumnezeu că putem vorbi despre viață în momentul de față”, a declarat părintele Adrian Buimac.
Din păcate unele voci încearcă să pună în opoziție lumea credinței de cea medicală, respectiv științifică. Cazul părintelui Adrian Buimac, dar și alte situații întâlnite de exemplu în pandemie, ne arată că lumea spirituală completează foarte bine realitatea medicală iar rugăciunea ajută enorm în anumite situații, și pe bolnav, și pe medic.
Sursa: avereabisericii.md