Până când moartea… ne-a despărțit

7043

Vlad, om iubit,

În săptămâna aceasta ar fi trebuit să împlinim 8 ani de căsătorie. Ce ani frumoși! Nu am trăit nici în sărăcie, nici în bogăție. Ne-am bucurat de sănătate… nu îmi aduc aminte să fi fost boală. Ne-a fost și bine și (uneori) greu. Ciudat cum oamenii presupun că atunci când ți-e bine, nu ți-e greu… De când am rămas fără tine, ne-a fost (în mod supranatural) bine și (aproape tot timpul) greu. Dumnezeul nostru este cu noi… și tu ești cu El. Mă bucur nespus de mult pentru tine!

Interesant cum toți presupunem că “până când moartea ne va despărți” e totuna cu “până la adânci bătrâneți”. Oh, Vlad, de aș fi știut!...

Pentru noi, “până când moartea ne va despărți” a însemnat 7 ani și 3 luni. A fost puțin. Ultimul an început împreună, îl închei singură… îl închei în rugăciune. Asta îmi ridică fruntea și (mai ales) inima. Dumnezeul care ne-a adus împreună, ne-a ținut împreună și care a decis când trebuie să se termine acest “împreună” e cu mine. E bun cu mine! E bun!

Să știi că în lipsa ta, El mă vindecă, iar eu îl las să o facă.

După moartea ta, m-am întrebat luni de zile: cum se poate să fiu vindecată după ce te-am pierdut? Am murit și eu alături de tine. Cum se poate să fiu resuscitată? Nicio clipă nu m-am îndoit de faptul că Dumnezeu o poate face... totuși: vindecată fără să te am aproape?

Azi înțeleg mai bine. Vindecarea e locul în care mă bucur de tot ce am avut împreună fără ca gândul la tine să mă doară. E un loc de sărbătoare în care toate amintirile revin la mărimea lor naturală. E celebrarea tuturor momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună și regretul faptului că unele puteau fi făcute și mai frumoase. Vindecarea înseamnă să pot vorbi despre tine oricând, fără să îmi vină să o fac tot timpul... E chipul tău frumos și corpul tău puternic pe care accept să le pierd nu doar pentru că nu am de ales, ci pentru că Dumnezeu e mai deștept și mai priceput decât mine. Îl apreciez și Îl laud!

Sunt așa de multe moduri în care aș fi vrut să fi fost o soție mai bună... erai minunat... și m-ai fi meritat în cea mai minunată variantă a mea. Iartă-mă! Mă bucur că m-ai ales. Aleg să mă iert și să te iert pentru tot ce nu a fost perfect. Dacă am putea-o lua de la început!... acum nu mai contează. Îți e așa de bine acum...

E atât de frumos că ai rămas în chipul pruncilor noștri. Sunteți superbi! Ești și sunt (așa cum am mai spus) un motiv de (veșnică) sărbătoare!

Aștept să sărbătorim împreună...

Cu împăcare,

Cea care ți-ar fi fost cu bucurie și onoare soție, timp de zece vieți

P.S. Faptul că accept să mă vindec nu spune ceva despre tine, ci despre Dumnezeul nostru. Tu, omul care ai fost, ai merita să te plâng o viață... chiar zece. Dacă m-aș ambiționa să fac o afirmație despre iubirea mea pentru tine, aș fi în doliu până la finalul vieții mele... și tot nu ar fi suficient. Doar că zilele mele nu trebuie să vorbească despre tine, ci despre Cel Care le îngăduie. Eu nu trăiesc pentru amintirea ta (măcar că mi-ar fi ușor să o fac)... ci pentru gloria Dumnezeului meu... Dumnezeul Vindecării. Dacă mă vezi cumva, știu că asta te încântă...

sursa http://belovedone.strikingly.com


Articole Asemănătoare
7858

Recunoștința – un obicei care îți umple inima

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin: – Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. – Foarte simplu, a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de […]

Articole postate de același autor
2123

Un fiu risipitor s-a reîntors la Tatăl…

Era miezul nopţii. Casa era afundată în tăcere. Stăpânii ei se aflau la ţară. Doar un bătrân rămăsese acasă. Stratis, cu lanterna în mâna stângă şi cu cuţitul în mâna dreaptă aşteaptă în grădină. Încă din timpul zile a urmărit casa şi şi-a făcut planul. Pe la scara din spate există o fereastră. Dacă se […]