Despre trufie și slava deșartă și care sunt manifestările trufiei!
Scrieți: „Am vorbit cu părintele meu duhovnicesc și i-am povestit tot felul de lucruri despre mine. El mi-a zis pe față că sunt trufașă și că mă slăvesc în deșert. Eu i-am răspuns că nu sunt deloc trufașă, dar nu pot să rabd umilirea și servilismul.”
Grozav! Nu vă lăsați călcată în picioare, ca să nu știe că sunteți la cheremul oricăui. Păi cum, a îndrăznit să vă facă trufașă, și încă pe față!
Acum hai să vă spun și eu: ce dovadă mai bună că sunteți trufașă vreți? Acest răspuns tăios pe care l-ați dat nu vine din smerenie. Și de ce să vă împotriviți unei asemenea sentințe? Dacă nu vi se potrivește, nu vă va face nici un rău; dacă însă vi se potrivește, iar dumnevoastră o respingeți, veți avea nu puțin de tras din această pricină, deoarece nerecunoscându-vă scăderile nu vă veți strădui să vi le îndreptați, și ele vor prinde rădăcini pentru întotdeauna în dumneavoastră. Mai bine ar fi să vă cercetați cu de-amănuntul, fără cârtire, ca să vedeți dacă nu cumva se află cu adevărat în dumneavoastră această otravă foarte vătămătoare. Data trecută vă pregăteați să vă rugați Domnului să vă dea să aflați cu adevărat cum sunteți. Uite că Domnul v-a și arătat, iar dumneavoastră vă întoarceți spatele.
Așteptați, pesemne, ca Domnul să vă arate cât de grozavă și minunată sunteți. Așa ceva să nu așteptați. Această întâmplare este un răspuns nemijlocit al Domnului la dorința și rugăciunea dumneavoastră. Așadar faceți bine și adăugați propria osteneală la acest semn al Domnului. Să începeți să vă cercetați cu mai multă severitate. Să stați la ușa inimii și să băgați de seamă ce iese din ea și de unde anume după aceea să cercetați de ce fel este ceea ce a ieșit. Dacă lucrul acela se va dovedi trufaș într-o măsură cât de mică, înseamnă că trufia șade în inimă și face de acolo bășici din astea de săpun.
Ca să să vă fie mai ușor să faceți această lucrare cu care nu sunteți obișnuită, să revedeți semnele prin care se vădește trufia, și cu ajutorul tuturor acestor semne să vă supravegheați – iar care sunt semnele trufiei puteți afla de la Scărar (tocmai din cuvintele lui despre trufie și slavă deșartă), de la Cassian, de la Cuviosul Nil.
Rețineți cât mai bine toate semnele prin care se arată trufia, și după aceea uitați-vă dacă se regăsesc la dumneavoastră.
Dacă sunt fie și puține, dacă se arată fie și numai uneori, înseamnă că trufia există și că ea trebuie dezrădăcinată. Scrieți că doreați cândva jigniri și înjosiri. Aceasta este mărturia nemijlocită a smereniei – iar acum vi s-a spus: „Sunteți trufașă”, și gata, vă simțiți jignită, vă împotriviți și respingeți acest verdict.
Aceasta nu arată,oare, că nu aveți smerenie? A fost, dar s-a evaporat – cel puțin în cazul de față.
Cine dorește jigniri nu se mai satură de ele și cel smerit socoate că prea puțin a fost înjosit, pe când dumneavoastră spuneți: „Păi ce sunt eu trufașă?”
Ehei, trufia poate să fie foarte subțire, așa încât se simte că ea există, dar s-o definești clar este lucrul foarte greu. Faceți bine și lămuriți-vă singură în ce constă trufia dumneavoastră, iar celui care v-a zis de ea să-i fiți recunoscătoare că vă îndreaptă spre cunoașterea de sine.
Data trecută v-am scris să purcedeți la rugăciune ca un om osândit, care piere, însă dumneavoastră v-ați apucat să protestați. La dumneavoastră ridică deseori capul protestul. Sunt nevoit să spun că în duh sunteți protestantă. Veți spune că și eu, la fel ca duhovnicul, sunt contra dumneavoastră. Eu nu sunt nici contra, nici pentru dumneavoastră, ci doar încerc să vă fac să vă cercetați bine.
Iarăși repet: dacă vi se pune în seamă ceva ce nu există, nu e nici un necaz, dar dacă vă veți cerceta și veți descoperi trufia, va fi bine.
Să știți că toate lucrările Proniei asupra fiecărui om în parte au în primul rând scopul de a face praf și pulbere eul nostru.
Bineînțeles, asta este valabil și cu privire la dumneavoastră – și să-I mulțumiți Domnului că v-a dat o lecție atât de mântuitoare la atât de scurtă vreme după ce ați hotărât să vă închinați viața slujirii Lui. Așadar, chibzuiți la ea cum trebuie și învățați-o.
Despre felurite probleme de credință și viață – Sfântul Teofan Zăvorâtul – Editura Sophia, 2012