Ştiri interne
63

Concursul de desen “Mergând spre Înviere”

In Săptămâna Patimilor, 12-19 aprilie 2020, a avut loc concursul de desen “Mergând spre Înviere” la care au participat copii cu vârste între 3 și 12 ani din parohiile Bisericii “Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universității de Stat din Moldova, din Chișinău și Bisericii “Sfântul Ierarh Petru Movilă”, din localitatea Dumbrava. In această Săptămână Luminată, vom […]

Ştiri interne
1385

„Din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință…”. Învierea Domnului prăznuită la Mănăstirea Curchi

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. În noaptea Sfintei Învieri, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de soborul preoțesc și diaconesc al mănăstirii, a oficiat Slujba Praznicului Sfintelor Paști. De fiecare […]

Ştiri interne
1238

Noaptea de Înviere la Catedrala mitropolitană

Serviciul divin la Catedrala mitropolitană de Învierea Domnului a fost săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, căruia i-a coliturghisit Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș și soborul de slujitori ai Catedralei. În cadrul slujbei, Arhipăstorul s-a rugat lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate celor bolnavi, răbdare și pricepere tuturor […]

Ştiri interne
1072

În noaptea de Înviere, Episcopul Ioan al Sorocii a oficiat Utrenia pascală și Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Soroca

În noaptea de Înviere, Preasfinţitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicarul Mitropoliei Moldovei a oficiat Utrenia pascală și Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Cu prilejul prealuminatului și mântuitorului praznic al Învierii Domnului, după Sfânta Evanghelie, Episcopul Ioan a dat citire Pastoralei Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. La […]

Ştiri interne
1114

În noaptea învierii Domnului nostru Iisus Hristos , Preasfințitul Petru a oficiat slujba sfintei liturghii la catedrala Episcopală din mun. Ungheni

În noapte Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 19 aprilie 2020, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficit Liturghia Praznicală înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei Episcopale. Slujba Pascală a fost săvârșită conform prevederilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, fără participarea credincioșilor în locașul de cult și nici […]

Ştiri interne
1038

Sfânta Lumină a ajuns în Republica Moldova. Întâmpinarea a avut loc fără participarea credincioșilor

Pentru al optsprezecelea an la rând, Sfânta Lumină – acest mare dar de binecuvântare din mormântul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos a ajuns în țara noastră. Întâmpinarea Luminei Sfinte a avut loc fără participarea credincioșilor, în condiții excepționale impuse de pandemie și cu respectarea normelor sanitare recomandate. În seara zilei de sâmbătă, delegația Bisericii Ortodoxe din […]

Ştiri interne
1415

„În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase…” Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Curchi

„În mormânt, Viaţă/Pus ai fost, Hristoase Şi s-au spăimântat oştirile în­gereşti,/Plecăciunea Ta cea multă preamărind. Dar cum mori, Viaţă,/Şi cum şezi în mormânt? / Şi împărăţia morţii Tu o zdro­beşti/Şi pe morţii cei din iad îi în­viezi?“ (Prohodul Domnului) În seara Sfintei şi Marei Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și […]

Ştiri interne
1105

Denia Prohodului Mare la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Slujbele şi ceremoniile liturgice din Vinerea Mare sunt cele care reactualizează, peste veacuri, într-un chip impresionant, pătimirile, moartea şi îngroparea Mântuitorului Hristos. În centrul acestei zile stă Prohodul Domnului, care se cântă în toate Bisericile Ortodoxe. La orele 17:00, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat împreună cu soborul de preoţi, Denia Prohodului […]

Ştiri interne
954

În preajma praznicului Învierii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujbele de sfințire și de binecuvântare a vinului pastoral și a prinoaselor pascale

În săptămâna Patimilor, conform tradiției, în preajma praznicului Învierii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujbele de sfințire și de binecuvântare a vinului pastoral la  Combinatul de Vinuri “Cricova” și a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la Combinatul de Panificaţie “Franzeluţa” din mun. Chişinău. Sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului Iisus Hristos, […]

Ştiri interne
1223

„Aceasta să o faceți intru pomenirea Mea!” Slujire arhierească în Joia Mare la Mănăstirea Curchi

În Joia cea Mare, Episcopul de Orhei, PS Siluan, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în biserica „Sf. Ierarh Nicolae” de la Mănăstirea Curchi, înconjurat de soborul de preoţi, diaconi și viețuitori ai așezământului monahal. În cadrul Sfintei Liturghii s-a scos şi sfinţit Agneţul pentru împărtășirea grabnică în timpul […]