Actualitate

În preajma praznicului Învierii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujbele de sfințire și de binecuvântare a vinului pastoral și a prinoaselor pascale

916

În săptămâna Patimilor, conform tradiției, în preajma praznicului Învierii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujbele de sfințire și de binecuvântare a vinului pastoral la  Combinatul de Vinuri “Cricova” și a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la Combinatul de Panificaţie “Franzeluţa” din mun. Chişinău.

Sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului Iisus Hristos, în acest an este celebrată în condiții mai puțin obișnuite pentru poporul nostru. Din cauza situației excepționale, dar cu dorința de a urma obiceiurilor strămoșești de sfințire a vinului licoros și a prinoaselor pascale, servite tradițional la masa de Înviere, Înaltpreasfințitul Vladimir a primit cu drag invitațiile din partea conducerii Combinatului de Vinuri “Cricova” și a Combinatul de Panificaţie “Franzeluţa”.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir: “Dragi enoriași, în ajunul Învierii Domnului, continuând tradiția multianuală, am săvârșit slujbele de sfințire și de binecuvântare a vinului pastoral și a prinoaselor pascale. Deși bisericile sunt închise, iar sfintele slujbe se fac fără prezența enoriașilor, am hotărât să oficiem această binecuvântare, pentru ca toți creștinii, atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, să aibă posibilitatea să procure vinul și cozonacul pascal. Sperăm că împreună, cu Ajutorul Domnului vom reuși să depășim aceste greutăți și, începând cu ziua Învierii, să se schimbe lucrurile în spre bine. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
4562

Fiţi prieteni cu copiii voştri!

Părinţilor le trebuie deosebit de multă răbdare atunci când copiii lor sunt la vârsta adolescenţei. Să nu-i întărâtaţi degeaba. Dacă îl ţineţi pe adolescent sub călcâi tot timpul, să ştiţi, dragi fraţi şi surori, că 90% dintre căsătoriile premature şi din fugile de acasă sunt rezultatul constrângerilor venite din partea părinţilor – cel mai frecvent […]