Actualitate

Omul se vede mai bine pe sine atunci când se oglindeşte în alţii

132

Omul se vede mai bine pe sine atunci când se oglindeşte în alţii. Dumnezeu dă fiecărui om harisma ce-i trebuie ca să se ajute, indiferent dacă o pune în valoare sau nu. Dacă o pune în valoare, va ajunge la desăvârşire. Şi slăbiciunile sunt ale noastre; fie că le-am dobândit din propria noastră neatenţie, fie că le-am moştenit de la părinţi, fiecare din noi trebuie să facă nevoinţă potrivită pentru a se elibera de ele. Până ne vom elibera, trebuie să ne oglindim pe noi înşine în cusururile celuilalt şi să ne cercetăm unde ne aflăm. Dacă, de pildă, vedem în celălalt o slăbiciune, imediat să spunem: "Ia să văd, nu cumva o am şi eu?", iar dacă o avem, să ne nevoim să o tăiem.

Părinte, şi dacă gândul îmi spune că nu am slăbiciunea aceasta, ce să-i răspund?

Să spui: "Eu am altele mai mari; aceasta este foarte mică în comparaţie cu ale mele". Se poate ca uneori slăbiciunile tale să fie mai mici, dar să ai şi mai puţine circumstanţe atenuante. Dacă se cercetează oricine în felul acesta, vede că el are cusururi mai mari decât celălalt. Apoi vede şi virtuţile celuilalt. "Ia să văd, îşi spune, există în mine această virtute? Nu. Vai, cât sunt de departe de acolo unde trebuia să mă aflu". Cel ce lucrează astfel, de toate se foloseşte, se schimbă în sensul cel bun şi se desăvârşeşte. Se foloseşte de sfinţi, se foloseşte de nevoitori, se foloseşte chiar şi de oamenii din lume. Pentru că de ar vedea, de pildă, un mirean care nu se bagă în seamă pe sine, că se jertfeşte, va spune: "Oare eu am această mărime de suflet? nu o am şi mai sunt şi om duhovnicesc!" şi atunci încearcă să-l imite. Cu toţii avem de făcut multă treabă. Bunul Dumnezeu pe toate le iconomiseşte spre binele nostru într-un mod înţelept.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Nevoință duhovnicească, III, Editura Evanghelismos, p. 154-155


Articole Asemănătoare
7006

Ne va arăta oglinda un chip mai senin?

Noi nu trăim așa cum ar trebui să trăim, ci așa cum trăiesc toți oamenii din jur. Nu facem eforturile și schimbările necesare, găsind numeroase scuze şi îndreptăţiri, şi tot noi ne plângem pe viaţa care o ducem…. Deşi pentru a ne schimba nu întotdeauna sunt necesare depăşiri şi fapte extraordinare, uneori e suficient să ne punem […]

Articole postate de același autor
1519

În duminica a XXVI-a după Cincizecime, Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la biserica din orașul Taraclia

În duminica a XXVI-a după Cincizecime PS  Ioan, Episcop al Sorocii a slujit alături de PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Taraclia, UTA Găgăuzia. Alături de arhierei s-au rugat: parohul bisericii, protoiereul mitrofor Nicolae Vornicescu.și un sobor preoțesc veniți să împărtășească împreună bucuria slujirii euharistice. La Sfânta […]