Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
Frăţiile voastre aţi auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea „Apostolul pe care-l iubea Iisus”. Dar ce, pe ceilalţi nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l ţină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toţi Apostolii îi iubea Iisus şi toţi erau plini la măsura lor. Şi atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viaţă mai slabă decât a ta. Chiar între mireni şi călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toţi. Dar nu toţi se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor şi se desăvârşesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei ţin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: „Vrei să fii desăvârşit?” Deci au fost invitaţi. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. Şi sunt şi sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârşire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieşte. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri şi ceruri, sunt locaşuri şi locaşuri.
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din ”Cuvânt despre bucuria duhovnicească”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pag. 205-206
