Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!

1256

Participarea lui Dumnezeu la viaţa noastră personală o numim Providenţă. Această Providenţă nu este ca destinul păgân: în momentele cruciale, noi ne hotărâm într-adevăr pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci când ne confruntăm cu posibilităţi diferite, alegerea nostră trebuie să fie condiţionată de scopul final pe care îl avem în vedere: Împărăţia Tatălui. Dar mult prea adeseori suntem influenţaţi de alte consideraţii vremelnice şi întoarcem spatele adevăratei căi oferite nouă de Dumnezeu, îndreptându-ne spre piste false care nu ne vor conduce la zorii nădăjduiţi. În orice caz, orice am alege, suferinţa e inevitabilă. Dar atunci când optăm pentru calea lui Dumnezeu, jertfa noastră ne face asemenea lui Hristos. ,,Părinte, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”.

Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, 2001, p.84


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1556

Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea

Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea. Ne-a zis că prin trudă şi sudoare ne vom mânca pâinea noastră. Asta nu ne împiedică de la rugăciune, ca să nu mai zic, Sfântul Vasile spune că „munca este ca rugăciunea”. Da, dacă-i făcută cu dragoste, cu gândul la Dumnezeu, nu cu gândul că asta mă încurcă […]