Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz

863

Credinţa în Dumnezeu este o mare experienţă a omului, cea mai mare. Ea cere toată fiinţa şi toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a fiinţei noastre interioare.

Credinţa nu înseamnă subiectivism şi nici lipsă de mărturii. Credinţa nu înseamnă proprie înşelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credinţa este o stare morală în care cunoaşterea vine din situarea omului în realitatea concretă, în viaţă, în aşa fel încât nimic nu se interpune. Credinţa este cunoaştere pe calea trăirii directe a unui fapt, a unei realităţi. Credinţa este un act liber pentru că este un act de trăire, de viaţă; ea apare ca o consecinţă firească a naturii morale.

Credinţa dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente; este bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz. Încercare, luptă şi bucurie.

Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 75


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
832

Telefonul singurătăţii

  …Ce-o mai vrea bunica voastră?! — Alo, mamă, spune iute… Sunt în mall cu prichindeii Şi n-am timp de vorbe multe. — Dragii mamei, cum vă este? Dor îmi e de voi şi iată A venit din nou Crăciunul Şi stau singură acasă. V-am făcut un tort de casă Pus-am ouă de la ţară […]