Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de ea şi o pune pe umerii lui şi o duce la turmă”.
Sfântul Ioan Gură de Aur observă că nu o ia cu sila, nu o ia cu toiagul, ci o pune pe umerii lui şi o duce la turmă. Şi zice către prieteni şi către vecini: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, că am aflat oaia mea cea pierdută.” Şi apoi adaugă o concluzie, care singură numai dacă ar exista din Evanghelie, tot ai şti Evanghelia, şi anume zice aşa, că: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte – fiţi atenţi – mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au trebuinţă de pocăinţă” (Luca 15, 7).
Parcă te iau fiorii când te gândeşti la astfel de lucruri. Aşa a privit Domnul Hristos, cu bunătate, pe păcătoşi. Nu pentru că sunt păcătoşi, ci pentru că ar putea să nu mai fie păcătoşi şi ar putea să se întoarcă la Dumnezeu.
Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 100
