O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului

17089
Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

Şi tu, fiule, dacă vrei să birui lăco­mia pântecelui, să îndrăgesşi înfrânarea, să ai fri­că de Dumnezeu, şi vei birui.

Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui.

Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui maânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.

Dacă vrei să bi­rui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici şederea pe locuri­le de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând me­tanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil de­cât această reţetă a lui Efrem împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea ace­luiaşi Efrem: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”

Extras din Reţetar duhovnicesc sau doctorie duhovnicească adunată din lume”, Ed. Sophia, 2010, p.102-104

 

Articole Asemănătoare
263

De ţi se întâmplă să treci prin nenorociri, supărări şi boli…

De ţi se va întâmpla să treci prin mari nenorociri, supărări, boli, nu fi laş, nu deznădăjdui, nu crâcni, nu-ţi dori moartea, nu spune vorbe de ocară înaintea Atotvăzătorului Dumnezeu, de pildă: vai, ce lovitură cumplită, e peste puterile mele, mai bine să mor sau să-mi pun capăt zilelor! Să te ferească Dumnezeu de o […]

Articole postate de același autor
3575

A trecut la Domnul protoiereul mitrofor Nicolae Panas

În această dimineaţă, 5 martie 2018, a trecut la cele veşnice părintele protoiereu mitrofor Nicolae Panas, clericul bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Soroca. ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe: Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a părintelui Nicolae Panas, de la biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca. În aceste […]