O minune a pă­rintelui Paisie Olaru

9038

E iarnă grea în pădurea Sihlei, şi două suflete, o studentă şi o copilă, se chinuie să răzbească spre schit. Plecaseră pe la amiază de la Sihăstria. Deşi ningea vârtos, au socotit că vor ajunge repede.

Se înşelaseră. Po­teca pieptişă le storsese de vlagă şi, încet, au fost prinse de întuneric. În scurtă vreme, s-au rătăcit. Nu ştia nimeni de ele şi deznădejdea prindea să-şi facă loc în suflet. Rătăceau printre hăţişuri şi steiuri de stâncă, aprinzându-se de bucurie ori de câte ori o pată albă li se părea a fi schitul de la Sihla.

Ajunseseră să înainteze din ce în ce mai încet, iar atunci când se opreau să-şi tra­gă sufletul, zăpada care curgea de sus le în­gropa. Târ­ziu, pe la ora nouă, când aproape îşi pier­duseră nădejdea, au zărit o lumină. Era farul unei maşini care se înţepenise în drumul spre schit. În ea, doi soţi cu doi copii îngheţaţi. Au pornit împreună la drum şi, înainte de miezul nopţii, au intrat în holul un­de aşteptau pelerinii ce doreau să se spove­dească la pă­rin­tele Paisie. Erau frânte.

Deo­dată, uşa s-a deschis şi bătrânul duhovnic a ieşit între­bând: „Copchilele şelea două nu au ajuns nici acum?”. Ba da, ajunse­seră, şi încă tefere şi nevătămate, i-au răspuns cre­din­cioşii. „Măiculiţa Domnului bună!”. Pă­rintele Paisie le-a îmbrăţişat şi, cu duioşie, şi-a dat jos cojocelul ca să le învelească. Apoi le-a închinat cum închini un copil. Adâncit în rugăciune, părintele Paisie le „vă­zuse” şi le ocrotise cu ruga sa aprinsă.

sursa formula-as.ro


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3844

Iarna la Mănăstirea Frumoasa

„Călugării nu s-au retras pentru că nu au dragoste pentru oameni, ci au plecat din mijlocul lor pentru că îi iubesc foarte mult și doresc să nu facă nimic altceva decât să se roage pentru ei.”(Maica Gavrilia Papaiannis)       *  

Articole postate de același autor
3361

Întrebarea nu este: „Ce face omul?” întrebarea este: „De ce o face?”

Situaţia aceasta grea are dimensiuni şi mai mari şi dacă omul nu este atent, îi poate cădea victimă. Adică, se poate ca cineva să aibă grijă de un puşcăriaş, de un sărac, de un înfometat, să aibă grijă de orice om aflat în nevoi. Şi, nu numai să aibă grijă, dar nici să nu doarmă […]