Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca.
Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202
Jertfa de pe Cruce este deplină, răscumpără pentru totdeauna pe om; totuși, acesta poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, este supus morții și de aceea Sfânta Împărtășanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, după cuvântul Părinților, căci ne încredințează Domnul: „cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică […]
Cu timpul, femeile care strălucesc cu frumusețea sufletului își arată tot mai mult bunul neam, iar dragostea soților pentru ele devine tot mai puternică. Frumusețea trupească ce nu este unită cu virtutea sufletului îi poate atrage pe soți douăzeci-treizeci de zile, iar după aceea nu vor mai avea putere, ci, descoperind celelalte însușiiri ale soțiilor, […]
