Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca.
Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202
La o priveghere, un oarecare preot, după ce a început Proscomidia, se chinuia să citească numele de pe pomelnice la o lumânare de ceară. Dar, dintr-odată, a observat că lumina de la lumânare, care era alături de el, a devenit foarte puternică. Atunci s-a întrebat în sinea sa: „Cum este cu putință asta? Cum luminează […]
Mama mea avea doar un singur ochi. Şi am urât-o pentru acest lucru, pentru că întotdeauna m-a făcut de rușine. Pentru a câștiga hrana familiei, lucra ca bucătar la școală. Într-o zi, pe când eram în școala generală, mama mea a venit la mine să mă vadă. Cum a putut ea să-mi facă acest lucru? […]
