Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca.
Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202
Odată m-am întâmplat la o familie de creştini care ţineau în gazdă un preot tânăr. A doua zi, slujind Liturghia, am ieşit cu potirul la împărtăşanie, dar, în afară de doi sugari, nu s-a împărtăşit nimeni. Eu m-am uitat întrebător în jur: „Nu se mai împărtăşeşte nimeni?”. S-a lăsat linişte şi în această linişte fetiţa […]
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Şi, de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi, de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi, de nu poţi sta […]
