În primul rând trebuie să comunicați – anume să comunicați, nu să vă lasați imediat în voia primului sentiment, primei porniri, pentru că emoțiile pot să nu fie legate neapărat de dragoste, ci de fiziologie, de faptul că omul are și o latură animalică. Trebuie să stați de vorbă, să observați relațiile omului cu părinții și prietenii lui, să încercați să fiți prieteni – pur și simplu să fiți prieteni.
Este vorba să descoperiți foarte repede că nu aveți despre ce discuta cu omul respectiv, că nu vă sunt străine concepțiile lui despre cum trebuie să te porți în familie – iar relația lui cu părinții este adeseori un bun indiciu al viitoarei lui atitudini față de partener în căsătorie, și aceasta trebuie să vă pună pe gânduri sau, dimpotrivă, să vă bucure.
De exemplu, trebuie să observați din timp cum se poartă omul cu părinții săi, cu oamenii apropiați, fiindcă atunci când se va relaxa, când senzația de noutate a sentimentului inițial se va estompa, se va purta la fel cum se poarta acasă. Foarte multe lucruri sunt determinate de familia în care a crescut omul. Tradiția în care ai crescut e foarte greu de biruit.
Da, în prima perioadă de după îndrăgostire ești plin de bucurie, dar, cum se spune, „când intri în biserică trebuie să-ți jos pălăria, nu capul“. Când te năpădesc sentimentele acestea nu înseamnă că trebuie să încetezi efortul de raționament și autocontrol.
Este foarte periculos să-l verifici pe celălalt pe calea sexuală, fiindcă aici este vorba de o enormă investiție de încredere. Dacă s-a petrecut asta, de obicei unul dintre cei doi ia lucrurile superficial, pe când celălalt, chiar dacă aparent are o atitudine cinică, de fapt poate fi foarte serios rănit – iar atunci când oamenii au încetat deja să mai trăiască împreună și s-a dovedit deodată că n-au ce să-ți spună și că fiecare frază a unuia dintre ei îl irită pe celălalt, situația este catastrofală, despărțirea este întotdeauna extrem de neplăcută, de dureroasă…
Mai bine este ca la început perechea să se întâlnească doar în prezența altora, neapărat să își prezinte reciproc familiile, să se observe, să păstreze o relație prietenească și în nici un caz să nu provoace vreo situație în care patima poate să răbufnească. Am avut în viață ocazia să văd oameni care au procedat în acest fel. Nu le-a venit ușor, dar, întrucât se respectau reciproc și aveau o atitudinea cu adevărat serioasă față de relația lor, această prudență le-a adus foarte mult.
Observați cu atenție, faceți-vă timp ca să cunoașteți omul în profunzime, fiindcă va trebui să trăiți împreună, nu numai să vă culcați împreună. Veți putea găsi un limbaj comun? Vă veți putea suporta unul pe celălalt? Îi veți putea ierta celuilalt lipsurile, care vor ieși foarte repede la iveală?
Cum să-ți dai seama că iubești? Eu, de pildă, am avut în suflet un sentiment de pace, de liniște și de odihnă. Nu mi-era rușine cu mine însumi, nu încercam în prezența persoanei iubite să mă controlez în mod special și să-mi pun vreo mască, și simțeam că același lucru se întâmplă și cu ea. Împreună ne simțeam absolut liniștiți, ca un frate și o soră, și în inimă aveam sentimentul de totală libertate și liniște. Așa s-a întâmplat cu noi; cum s-a întâmplat cu alții, nu știu. Probabil că lucrurile diferă de la caz la caz.
Patima e o altă stare. Ea este descrisă în operele de artă cu un anumit patos. Luați, de exemplu, opera “Carmen”. Da, acolo este patimă, care îl ignoră pe om cu desăvârșire. Dacă eroul, fostul ofițer care se ține după Carmen, ar fi iubit-o adevărat, n-ar fi ridicat mâna asupra ei, cu toate că ea îl amăgea și îl chinuia. Omului iubit nu vei îndrăzni niciodată să îi faci rău, te vei gândi numai la ceea ce este bine pentru el – or, eroul nu se gândește la asta, se gândește numai la el. Lucrul acesta este caracteristic patimii. Aceasta nu este dragoste.
Dragostea adevărată, Taina Dragostei înainte și după căsătorie; Editura Sophia; București, pag. 192-194
