Nu trebuie să dai ce ai, ci ceea ce ești. Asta-i mila. Că dacă eu sunt un moșier, nu dau pur și simplu un miel de pomană, ci dau o sută de oi. Aceasta arată mai presus de orice, milostivirea sufletească, și bucuria darului. Dar Dumnezeu, care e Stăpân, El dă toată împărăția: “împărăția Mea e a ta“.
Cum transformăm nepăsarea în iubire?
La măsura la care inima și învățătura creștină vă învață, împliniți. Și la măsura pungii matale, dă și altuia. Fără să mergem pe firul intențiilor și priceperii, fără să ne justificăm că n-avem, că nu ne-ajunge nici nouă. Acestea sunt cazuri inventate de zgârcenia noastră. Dacă ești pornit (din inimă), nu te mai uiți. Poți să scapi un ban sau un dar la unul care are. Tu primești plată, pentru că ai dat la săraci, pentru jertfa pe care ai făcut-o.
N-ai să înveți niciodată mai mult, decât ca atunci când faci milostenie. Că tu nu ești un dascăl, ci trebuie să fii un împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu.
Nu teoria unei felii de pâine, nici faptul c-ai dat.
Nu există absență. Nu există cu nici un chip să nu ne audă Dumnezeu, în tot ce zicem și căutăm. Dacă te rogi, orice rugăciune e bună. Niciodată nu te rogi degeaba. Iar milostenia este o rugăciune indirectă, direct primită de Dumnezeu, pentru că trece prin aproapele. Tu asigură-ți veșnicia. Prin tot ce faci, oricât de mică e mișcarea.
Este o mare greșeală ca părinții să nu-i învețe pe copii să dea și altora. Dacă vrei ca copilul tău să fie fericit în vecii vecilor, și pe lângă ei, la umbra lor și tu, să-l înveți să fie milostiv.
Cine a rămas flămând pentru că a dat?
Ce înseamnă lipsa aceasta de atenție pentru celălalt? Mântuitorul spune – și sunt cuvinte divine, că “însutit vei primi”. A spus-o Mântuitorul, n-a spus-o un cioban, sau un om oarecare! Și dacă primești mai puțin, e pentru că nici tu n-ai dat cu toată setea pentru dragostea lor, ci ai dat mai mult ca să împlinești o poruncă. Din cauza rațiunii, și nu a inimii. În viață e nevoie de simțire, de trăire.
Ce trebuie, să fac o conferință întreagă pentru ca să dai un ban la un sărac? Ce vi se cere, măi fraților? Să dați de pomană din ce-aveți, să vă-nchinați și voi, Doamne iartă-mă, Doamne ajută-mă! Sunt împrejurări când poți să faci o faptă creștină, ca să se uite acela înapoi după tine, cine i-a dat, că nu se aștepta la atât. Nu se supără atât de mult Dumnezeu pe noi pentru fel de fel de fapte fapte rele pe care le facem, ci se supără că Îl părăsim. Nu merită Dumnezeu care ne-a dat atâta? Că noi suntem ceea ce suntem numai datorită Lui. Ce poți să faci, fă, că nu pierzi, ci vei primi.
Milostenia către cei care “nu merită“
Era un cerșetor care știa în sat pe un copil care-i dădea mereu de pomană. Și când s-a dus la el, copilul a strigat la mama lui să-i dea ceva. Și i-a dat o felie de pâine. “Păi goală, mamă?” I-a zis copilul. Ce trebuie, să te învețe un copil, când ne-a învățat chiar Dumnezeu? Și de ce să zicem că nu dăm pentru că ăla e șmecher, sau nu merită? Lasă, că-i iese lui toată pâinea aceea pe nas care i-o dai tu. Asta nu contează, a fost prilej de mântuirea ta.
E și el om, salvat prin jertfa Mântuitorului. Și el n-are. Dar tu, care ai, de ce faci atâta nomenclatură că dai la un sărac, atâtea predici că-i dai ce-i dai? Niciodată n-o să ai sentimentul bucuriei celei mai adevărate decât atunci când dai mult. Nimeni nu cunoaște bucuria când împlinește nebunește porunca milosteniei. Când dau, dau nebunește. Iubire adevărată. Inima nu-i ficat, nici stomac, nu-i nici ureche, e inimă.
Să scoți punga, și să dai din ea mai cu curaj
Că dacă faci socoteala, nu mai dai nimic. Că nici ție nu-ți ajung, și că dacă ai, ai că ai muncit, și tot așa cugeți în inima ta. De ce te arăți necredincios? Tu fă ce-Ți spun Eu, și lasă-Mă pe Mine mai departe (Dumnezeu). Ăsta-i omul de credință, care are trăire în el. Avem nevoie de o viață trăită, nu ca la școală, că am știut lecția.
Săraca pungă, am amintit de ea de o sută de ori în discuția noastră. Doar, doar s-o deschide. Dar și atunci cauți mărul cel mai mic, neștiind că ție îți dai!
O să ziceți: cine poate să împlinească acestea? În creștinătate nu e nimic imposibil. Totul e posibil, cu Hristos.
Dacă sunteți milostivi, și nu mai vorbiți de rău, eu nu v-aș mai cere nimic ca duhovnic. Ca să fie o întâlnire undeva, cu el, cu E mare.
Din Părintele Arsenie Papacioc, Bogăția Vieții Creștine
