– De ce Împărtăşania este o Taină care se repetă în viaţa credinciosului? Harul primei Împărtăşanii nu are putere de actualizare veşnică asemenea Sfântului Botez?
– Botezul ne-a încreştinat şi ne-a scăpat de păcatul strămoşesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinţei. Sunt mai multe botezuri: botezul credinţei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh şi apă al Mântuitorului şi botezul morţii, adică botezul sângelui.
Cu Iisus trebuie să ne hrănim permanent, deoarece trăim permanent. Are o foarte mare valoare că te-ai împărtăşit cândva, dar de la acel „cândva” ai trăit mereu cu gândul la alt „cândva” din viitor. Permanent avem nevoie de Hristos. El ni se dăruieşte: „Iar Eu cu voi sunt”. Dacă a fost o dată cu Apostolii, ce nevoie mai era să mai fie o dată cu ei? A fost permanent cu ei! „Iar Eu cu voi voi fi”. Căci lupta e continuă, în tine, pentru desăvârşirea ta.
Pentru că vorbeam de iubirea de vrăjmaşi: n-ai să poţi imediat, dar începând să-ţi pui sincer problema că vom răspunde de ce nu i-am iubit – şi e o poruncă, nu e un sfat – atunci, încercând să-i iubeşti, te trezeşti la un moment dat că nu-i mai urăşti. De aici pleacă totul. Şi dacă nu-i urăşti, eşti deja pe o treaptă. Şi cu harul lui Dumnezeu, şi cu marile simţiri duhovniceşti din noi ne agăţăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu eşti pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie mişcare, căci harul vine. Stai, stă şi harul. Este în funcţie de mişcarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.
Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 60-61
