Dacă nu ştii să apreciezi Crucea, nu eşti omul lui Hristos

2282

Dragii mei, Dumnezeu vă aşteaptă pe voi pe care v-a deşteptat, care v-a sensibilizat să înţelegeţi aceste lucruri. Omul îşi găseşte scuze în greşelile celuilalt, se acceptă în defecte unul pe altul şi se împrietenesc – greşeală mare.

Tu ai o particularitate a ta, de ce te-ai nivelat cu acela care îţi dă motive să te îndreptăţeşti? Mergi după harul pe care-l ai tu. Dacă poţi să-i strecori şi lui ceva, să se îmbunătăţească în tot cazul, dacă nu poţi, fii liniştit că eşti într-o nădejde.

Dumnezeu nu ne judecă după Decalogul lui Moise (leş 20,1-26), ne judecă diferit după talanţii pe care-i avem fiecare. După cât ni s-a descoperit nouă fiecăruia personal! De aceea ne cere mai mult. Că spune: „Celui care i se dă mult, mult i se va cere” (Luca 12, 48).

De cele mai multe ori te mulţumeşti numai cu atât: că trăieşti sigur în „burtică” şi nu mai trăieşti din idealuri în jertfire. Dar vă spun: ceea ce este caracteristic învăţăturii creştine este jertfa. Dacă nu ştii să apreciezi Crucea, nu eşti omul lui Hristos. Şi adică, mai bine zis, eşti mai slab, nici al diavolului nu poţi să fii. Adică, nu eşti al nimănui şi aceasta este o jignire la adresa valorii omului care este valoarea valorilor în creaţia lui Dumnezeu.

Dar trebuie să ştii întâi să mori. Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru o stare de prezenţă continuă. Să mori şi să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă.

Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost Crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om! Te rogi ca un om, dar nu ca un om închipuit. Că nu văd un om duhovnicesc care să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci!

Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!

În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi. O stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile (zilele rânduite pentru a ţine post) Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-avem voie să ne atingem de ele. Decât să le respectăm.

Eu sunt pentru prezenţă continuă. Este mare greşeală strategică că nu facem unitate durabilă între noi acum în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm doar pozele unul altuia! În sfârşit, avem avantajul că ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte.

Se ştie că există fierbinte şi rece, dar să fii căldicel este primejdios (Apoc 3,16). Nu vrei să fii nici aşa, nici aşa, sau vrei să te mângâi cu aceea că eşti credincios, dar aşa, în felul tău. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru că cel rece îşi va da seama, mai repede, că totuşi este într-un sentiment de răspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile şi îşi poate reveni.

Dar cel căldicel, care nu este nici colo şi nici dincolo şi are un fel de „Dumnezeu” al lui, acela este în foarte mare primejdie, pentru că se mulţumeşte doar cu ceea ce i se pare că are. Chiar Evanghelia spune: „iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el” (Luca 8,18). Aşa este.

„Leacuri pentru frământările omului contemporan”, Părintele Arsenie Papacioc – Ieromonah Benedict Stancu. Constanţa: Editura Elena, 2016

 


Articole Asemănătoare
1660

Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine!

În rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl […]

Articole postate de același autor
7812

“Aceasta parea ca are nevoie de tine, mamă”

Cand sotul meu m-a anuntat extrem de linistit ca, dupa 11 ani de casnicie, vrea sa divorteze si ca se muta, primul meu gand a fost “Copiii mei!”. Fiul meu avea doar cinci ani, iar fetita patru. Oare i-as putea creste bine, intr-o “familie”? Ca mama singura, voi putea sa am grija de ei si […]