Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească, în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist.
Noi ne comportăm ca şi cum ortodoxia ar fi aşa un fel de roată reşapată, vulcanizată. Noi, românii, suntem foarte buni la cârpeli, dacă vă uitaţi nu facem niciodată bine nimic din ceea ce este de făcut. Cârpim hainele pe care le purtăm, ne cârpim duminicile, cârpim viaţa duhovnicească crezând că dacă ajungem aici totul este rezolvat. Oamenii din Moldova mai întreabă: părinte, da e bine dacă postim prima zi în prima săptămână şi ultima săptămână din post? Da, numai în Moldova se pune întrebarea asta. Şi e ca şi cum ai vrea să treci Dunărea cu un picior pe un mal şi celălalt pe alt mal.
Trebuie să învăţăm să stăm înaintea lui Hristos cu bucuriile noastre şi cu suferinţele noastre” şi că nu e firesc să-i mulţumim “doar că ne-a vindecat de o boală, e firesc să-i mulţumim că în ciuda tuturor am auzit că alţii s-au vindecat”.
Nu putem fi egoişti la nesfârşit în rugăciune, Doamne, te rog, dacă ar muri şeful să-i iau locul, Doamne ajută, suntem creştini, îţi mulţumesc că mi-ai dat posibilitatea de a-i trage una colegului meu de servici peste bot. Atitudini de genul acesta, să fim serioşi, ne sufocă credinţa, mergem la biserică ca la oficiul forţelor de muncă, vrem servicii, casă, iubit, iubită, dacă se poate acolo să trecem şi mărimile, nu? Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului.
Noi credem foarte uşor că ce ţine de viaţa noastră intimă trebuie să fie gestionată de popă. Te duci la spovedit, întrebi pe părinte toate bazaconiile, cât piper să pui în supă, dacă pui sare nu, de parcă bietul popă e dieteticianul sau ginecologul nostru, că şi acolo îl întrebăm toate prostiile posibile. Preotul nu poate să fie un arbitru al vieţii intime, el te îndeamnă să înţelegi că Dumnezeu nu este împotriva ta, să înţelegi marea împrăştiere din jur, ce înseamnă aruncarea de nimicuri în viaţa de familie.
Extras din conferinţa “Viaţa, între risipa de sine şi sfinţenie” susținută de Părintele Constantin Necula
