Nu poţi iubi fără a suferi

286

Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.

A urma lui Hristos urcând pe Golgota. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.

Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.

Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.

Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi de viaţa vecinică.

Din Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 23


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
347

Fără jertfire nu există mântuire

Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine. Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea […]

Articole postate de același autor
747

Când mă chemi vin, dar când te chem vii?

Dacă vreodată ţi se umplu obrajii de lacrimi şi ai nevoie de cineva care să te asculte, te rog să-mi spui. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar îţi promit că voi face tot posibilul să îţi smulg un zâmbet şi să-ţi picur puţină linişte în suflet. Ştiu că lacrimile sunt mai uşoare în doi… Dacă […]