Spune-mi, ce răspuns vei da lui Dumnezeu tu care îmbraci zidurile și nu pe oameni? Tu, care împodobești un animal și treci cu vederea zdrențele pe care le poartă semenul tău? Tu, căruia i se strică mâncărurile și nu dai celor care flămânzesc?
Vezi aceste ziduri care se dărâmă odată cu trecerea vremii și ale căror ruine răsar în cetate precum stâncile ies la suprafața apei? Când se construiau, bogații se interesau de ziduri și-i treceau cu vederea pe săraci.
Unde s-a dus măreția lor? Unde s-a dus și cel care se mândrea pentru această măreție? Vezi cum se dărâmă și se pierd ca palatele pe care copiii le construiesc pe nisip ca să se joace? Iar cel mort plânge în iad pentru viața pe care a risipit-o în lucruri deșarte. Să ai suflet mare! Zidirile, și mici și mari, fac aceeași treabă.
Când intru în casa unui om cu gusturi rele și parvenit și o văd înăbușită de podoabe, știu că acest om nu are nimic mai prețios decât cele care se văd și că împodobește cele neînsuflețite, în timp ce sufletul său și-l lasă neîmpodobit.
Spune-mi, la ce nevoie slujesc paturile sau mesele luxoase, fotoliile și trăsurile, astfel încât să nu treacă banii la cei săraci, care cu miile se roagă la uși cu glasuri jalnice? Iar tu nu vrei să dai, pentru că spui că nu ai pentru toți aceștia. Și în timp ce buzele tale se jură, mâinile tale te trădează. Pentru că mâna ta te dezminte, strigând fără să vorbească, așa cum strălucește asupra ta piatra prețioasă de la inel.
Câți poate izbăvi din datorii un inel de-al tău? Câte case care se pierd nu s-ar pune pe picioare? Un dulap de-al tău poate îmbrăca o întreagă cetate care tremură de frig. Iar tu îl alungi pe sărac neajutorat, fără să te temi de Dumnezeu Care te va judeca.
Nu ai compătimit, nici tu nu vei fi compătimit. Nu ai deschis ușa, te vor alunga și pe tine din Împărăție. Nu ai dat pâine, nu vei primi viața veșnică.
Sfântul Vasilie cel Mare, „Mica Filocalie a inimii”, Elena Kondila, Ed. AKRITAS.
marturieathonita.ro/
