Actualitate

Nick VUJICIC, În copilărie nu puteam să-L iert pe Dumnezeu și pe medici

232

Ziua oamenilor invalizi, se poate de spus, că este şi ziua lui lui Nik Vujicic? Da, pentru că Nick nu are nici mîini, nici picioare. Nu, pentru că Nick este unul din cei mai activi și întreprinzători oameni, el crește și educă doi copii,  predă lecții și plonjează în mod regulat. Iată ce ne-a mărturisit într-o discuție:

-Eu cred, că schimbarea lumii ține de fiecare dintre noi și că doar credința și dragostea adevărată poate s-o schimbe. Astăzi lumea este plină de invidie și răutate, iar aceasta se întîmplă din cauză că noi am încetat să credem, să iertăm, să nădăjduim și să iubim. Setea pentru bani a înlocuit dragostea, dorința de a sluji oamenilor, frica și complexele au înlocuit compasiunea, iar economia unor țări are ca scop doar producerea armamentului.

Războiul nu poate fi oprit printr-un alt război. Puterea adevărată constă în iertare și iubirea de vrăjmași, așa cum făcea Iisus. Mîngîierea celor care și-au pierdut apropiații poate fi doar credința în Împărăția lui Dumnezeu, și că noi toți ne vom întîlni acolo.

Noi ne putem ruga pentru mîntuirea noastră și a copiilor noștri, și pentru o viață mai bună, iar aceastea se va întîmpla cînd fiecare va cultiva în sine sămînța dragostei și a milosteniei.

Odată i-am spus Domnului:,, Doamne, vindecă inima mea, pentru că singur nu o pot face,,. Toți avem reușite și eșecuri, diferența este doar în credința care ne duce spre Dumnezeu și astfel mă încredințez nu doar în forțele proprii, dar și în forța cea mi-o dă cel de Sus.

Viața mea nu are limite, iar acesta este rezultatul resemnării mele în fața lui Dumnezeu.Eu I-am încredințat toate planurile, visele și dorințele. Eu nu am renunțat- eu m-am resemnat. Eu am renunțat la planurile mele, pentru ca El să-mi arate calea Sa pentru mine.

Biserica este locul unde merg pentru a mă întări sufletește și pentru a-i motiva pe alții. Întotdeauna am fost un copil credincios, am mers la biserică și a crezut în puterea rugăciunii și cea tămăduitoare a Domnului. Am fost atît de atras de Iisus, că în timpul mesei mereu zîmbeam, crezînd că El este cu noi la masă.

În copilărie, însă, nu puteam să-L iert pe Dumnezeu și pe medici, pentru condiția mea. Eram răutacios și reproșam tuturor aceasta. Iar iertarea în lista mea de acțiuni nici nu figura.

Eu, însă doream să merg înainte, iar pentru aceasta aveam nevoie să iert. Îndată ce L-am ,, iertat,, pe Dumnezeu și pe medici, am început să-mi trăiesc propria viață, am început să mă simt mai bine atît fizic, cît și pe plan spiritual.

Iertarea m-a ușurat. Să-ți ierți ție însuți, este la fel de important, ca și celorlalți. Am făcut greșeli ca și toți ceilalți avînd o atitudine negativă față de oameni, judecîndu-i pentru faptele lor.

Desigur credința în Dumnezeu m-a ajutat foarte mult. La 15 ani, m-am împăcat cu Dumnezeu, i-am cerut iertare și îndreptare. Deja I-am cerut, nu mîini și picioare, ci să-mi lumineze calea și să-mi dea un sens în viață. Așa și s-a întîmplat. La 19 ani, m-am botezat și am început să mărturisesc tuturor despre credința mea în Dumnezeu.

http://www.pravmir.ru/nik-vuychich-v-detstve-ya-ne-mog-prostit-boga-i-vrachey/

traducere şi adaptare Olga Armaş


Articole Asemănătoare
237

Să facem totul, să ne străduim cât putem, ca să fie liniște și pace în casele noastre

Dacă soția sau mama este o persoană caldă, calmă, blândă, echilibrată și conciliantă, întreaga familie va fi în armonie, și cu toții – părinți și copii – vor depăși cu ușurință chiar și cele mai mari lipsuri, necazuri și privațiuni, căci dragostea și bunătatea mamei este cea care îi unește și îi ocrotește. Dacă, dimpotrivă, […]

Articole postate de același autor
78

Diferența dintre feminismul secularist lipsit de Dumnezeu și feminismul bisericesc

„Până la urmă, trebuie să recunoaștem că gusturile femeilor sunt cele care împodobesc cu prioritate lucrurile frumoase ale lumii. Echilibrul masculin-feminin este vizibil în mănăstirile și bisericile noastre, în orele de religie, în asistența socială. Peste tot unde femeia atinge parametrii prezenți ai Duhului Sfânt, feminitatea este una roditoare. Se spune că diferența dintre feminismul […]