Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.
Mi-aduc aminte când am fost numit profesor la Seminar. Am fost numit în vară şi în toamnă a venit Patriarhul Iustinian la Seminar şi mi-a spus: „Să te pregăteşti de preoţie!”. Eu, care nu aveam o pregătire prea adâncă teologică, adică făcusem numai Facultatea, nu făcusem şi Seminarul, aveam nişte cunoştinţe, dar nu mă simţeam în stare! Când m-am gândit că Sfântul Ioan Gură de Aur a fugit când a fost să fie preoţit, Sfântul Grigorie la fel, şi a şi scris despre fuga sa, m-am speriat şi eu! Adică ei, care erau sfinţi, s-au temut de preoţie, că era o mare răspundere, dar eu cine eram? Apoi a venit Patriarhul a doua oară, în toamnă, şi a spus: „Joi vei fi făcut diacon!”, căci joi era hramul Seminarului. Şi m-am speriat iarăşi, mai ales că a adăugat: „Iar duminică vei fi făcut preot!”. Şi aşa a fost. Am încercat să mă rog. Mi-a spus: „Gata!”. Şi am fost preoţit.
Multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea, care ar fi tulburătoare pentru mulţi. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca şi cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă şi m-ar fi scos din toate împrejurările. Nu mă refer la situaţii fizice, materiale, ci la viaţa spirituală. Atunci erau ispite foarte mari, de forţă, ispite de puşcărie, cu care eram ameninţat. Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu mă scotea din norul acesta. Şi chiar când am fost în închisoare, Dumnezeu m-a scos şi de acolo.
Din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 149-150
