„Măicuţa egumenă A. trebuia să meargă la Kiev pentru rezolvarea unor probleme de mănăstire. Cerându-i binecuvântare Părintelui Lavrentie pentru a pleca la drum, acesta îi răspunde:
– Nu e bine să mergi acum, mai îngăduie puţin.
Măicuţa a sărutat mâna Părintelui, dar a insistat să meargă acum. Şi a doua zi s-a pornit la drum fără binecuvântare. Când se apropiau de Kiev, măicuţei egumene i s-a făcut rău şi a stat cinci zile în pat, neputându-se mişca, şi nici nu a rezolvat vreo problemă. S-a întors la Cernigov şi a cerut iertare Părintelui pentru neascultare, după care povestea la toţi despre întâmplarea aceasta, povăţuindu-le pe surori să nu iasă niciodată din cuvântul Cuviosului Părinte” [35; 86].
Ne place să îl ascultăm pe duhovnic numai când ne cere să facem lucruri uşoare, lucruri plăcute. Şi nici nu ne trece prin cap că, dacă călcăm cuvântul său, putem fi pedepsiţi de Dumnezeu cu boli sau alte necazuri. Nu ne dăm seama că, lepădându-ne de cuvântul părintelui duhovnicesc, ne lepădăm şi de Părintele Ceresc…
