Natura este oglinda omului

6639

Teoriile despre egoism nu se pot îndreptăţi cu ajutorul naturii. Oamenii sunt grabnici să arunce vina pe alţii pentru fapta lor cea rea. Natura se conduce după oameni. 

Natura îşi întocmeşte dispoziţia ei după dispoziţiile omului. Câtă vreme Adam a fost supus lui Dumnezeu, şi natura i-a fost supusă. Când însă el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi natura s-a răzvrătit împotriva omului. Precum o cugetare hotărâtă şi puternică, o dorinţă sau o slăbiciune lucrează asupra întregului organism al omului şi asupra nervilor omului până în vârful lor, tot aşa şi dispoziţia omului, credinţa şi moralitatea sa lucrează asupra întregii naturi din jurul său.

 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, p. 47)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
2092

Doi ani de la plecarea la cele veșnice a preotesei Irina Cij

Vineri, 02 decembrie 2022, Părintele Marin Cij înconjurat de un sobor de preoți slujitori a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia păstorită de el, Biserica în construcție „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău la împlinirea a doi ani de la plecarea la cele veșnice a preotesei Irina Cij, (1982 – 2020) după care a oficiat […]