Actualitate

Calea Postului Mare: ziua I

1863

Postul cel Mare este o adevărată călătorie duhovnicească. Iată că suntem în prima zi. Majoritatea celor care intenționează să parcurgă acest drum al nevoinței sunt foarte înflăcărați și au poftă de toate: rugăciune, metanii, înfrânare etc.

Ar fi bine să le facem pe toate cu bună socoteală, înțelept, încât să nu ardă flacăra din noi doar câteva zile, iar apoi să ne împotmolim și să renunțăm la acest efort lăuntric. Să facem pași mai mici, dar siguri, pe care i-am îndrepta zilnic în apropierea noastră de Dumnezeu și de aproapele.

Toate câte le facem pentru suflet să fie înfăptuite cu smerenie, în ascuns, fiind povățuiți de către un duhovnic.

Să nu uităm că postul include trei componente: înfrânare, rugăciune și fapte bune. Să nu ne scape vreuna dintre ele, să le îmbinăm pe parcursul fiecărei zile, pe unele intensificându-le, pe altele atenuându-le, ținând cont de starea sufletului și a trupului, precum și de timpul rezervat postului.

În această perioadă de postire e binevenită (de luni până vineri) rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se săvârșește în felul următor:

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…”

Această scurtă rugăciune a pocăinței vrea să trezească conștiința noastră păcătoasă, ca să încercăm să depășim cele patru patimi: trândăvia, grija exagerată de cele lumești, iubirea de stăpânire și vorba deșartă, adesea plină de invidie, dispreț și ură. Toate acestea sunt într-o firească legătură și ne ajută să curățăm sufletul nostru prin pocăință, îngenunchind în fața Domnului și cerându-ne iertare pentru toate fărădelegile înfăptuite.

Apoi suntem îndemnați să lucrăm virtuțile, amintindu-ne de curăție, smerenie, răbdare și dragoste, care sunt potrivnice celor patru duhuri rele.

Schimbarea însă se înfăptuiește prin lacrimi de pocăință și prin invocarea ajutorului lui Dumnezeu, fără de care de-a dreptul nu putem face nimic.

De asemenea, de astăzi până joi seara se practică citirea unui Canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, împărțit în patru stări, prin care se face o analiză a vieții noastre, raportată la mesajul Scripturistic, în general, și la îndemnul de a urma Evanghelia, în mod special, depunând eforturi întru schimbarea și corectarea vieții noastre.

Fie ca acest post să ne trezească la o viață îmbunătățită și să ne spălăm haina sufletului.

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
2060

Trei decenii de la redeschiderea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Țigănești, r. Strășeni

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat în Duminica a XX-a după pogorârea Sfântului Duh, 30 octombrie 2022, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă cu hramul „Sf. Irh. Nicolae” a Mănăstirii Țigănești din raionul Strășeni cu ocazia împlinirii a Trei Decenii de la redeschidere. Cu acest prilej, în dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost […]