„Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.”
(Troparul praznicului)
Chiar din rândul credincioșilor nu multă lume știe că anul bisericesc începe la 1/14 septembrie.
Prima sărbătoare împărătească, din cele 12 de peste an, este închinată Nașterii Maicii Domnului (8/21 septembrie). În popor sărbătorii i se mai spune Sfânta Maria Mică.
Urmărim toate etapele din viața Fecioarei Maria, pentru a o descoperi drept a doua Eva, un vas ales de către Dumnezeu, prin care va veni, deci se va Întrupa Mântuitorul lumii.
Îi cunoaștem părinții ei, neamul cuviincios, precum și chemarea ei de a sluji planului divin.
Dumnezeu alege calea cea mai firească de a veni în lume, prin naștere, exact cum vine fiecare pământean. Și Născătoarea de Dumnezeu vine din părinți demni, dar sterpi, Ioachim și Ana, la o vârstă înaintată, arătându-se că ceea ce este cu neputință și nefiresc la oameni, e posibil cu ajutorul Domnului.
I s-a pus și un nume des întâlnit în lumea iudaică și în Scriptură – Maria – care înseamnă „cea bine mirositoare”, „cea plăcută”, „Doamnă”, „Stăpână”, „Steaua mării”. Toate aceste expresii o caracterizează, ea devenind Maica Domnului și Maica noastră, a tuturor creștinilor, fiind numită încă din perioada vetero-testamentară Împărăteasa ce stă de-a dreapta Domnului (Ps. 44,11).
În Noul Testament o descoperim ca pe o făptură deosebită: Arhanghelul Gavriil o cercetează și îi spune „bucură-te ceea ce eşti plină de har!”; Elisabeta, verișoara ei, o întâmpină, zicându-i „binecuvântată eşti tu între femei!”; o femeie din popor, minunându-se de frumusețea pildelor rostite de Iisus, exclamă că „fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!”; iar Mântuitorul se poartă atent cu ea, având-o drept Mamă, și după Înălțarea Domnului rămâne inima Bisericii.
De la trei ani Maica Domnului a rămas în biserica din Ierusalim, unde a petrecut 12 ani, pregătindu-se să fie „scară cerească”, pe care s-a pogorât la noi Domnul milelor.
Și după Întruparea Mântuitorului rămâne Pururea Fecioară, dar și rugătoare şi mijlocitoare creștinilor în fața Tronului dumnezeiesc, lumea dreptmăritoare numind-o „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
Să o chemăm mereu pe Născătoarea de Dumnezeu drept grabnică ajutătoare în toate nevoile vieții noastre, căci din pruncie a fost însemnată și se roagă pentru întregul neam pământesc.
„Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine de nevoi”.
Pr. Octavian MOŞIN
