Actualitate

Motive pentru care aprindem lumânări în biserică

7263

Unul dintre primele lucruri pe care o persoană care intră pentru prima dată într-o biserică ortodoxă îl observă sunt lumânările pe care credincioșii le aprind înaintea icoanelor. Unii și-ar putea pune întrebarea: De ce aprindem lumânări în biserică, atunci când ne rugăm?

Pentru că lumânarea ne poate fi model duhovnicesc de urmat, iată șase motive de la Sfântul Simeon al Tesalonicului (1381-1429) pentru care aprindem lumânări în biserică:

1. Precum lumânarea este curată (de ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate.

2. Precum lumânarea de ceară curată este maleabilă (spre deosebire de cea din parafină), la fel și sufletele noastre ar trebui să fie maleabile, până ce le îndreptăm și le întărim în învățătura Sfintelor Evanghelii.

3. Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.

4. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu.

5. Precum lumânarea, arzând, luminează întunericul, la fel și lumina lui Hristos din noi să lumineze înaintea oamenilor, ca să se aducă slavă numelui lui Dumnezeu.

6. Precum lumânarea își oferă propria lumină, ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii trebuie să caracterizeze un creștin.

Iar ceara care se topește simbolizează făclia dragostei noastre pentru aproapele nostru.

Să ne rugăm ca lumina lui Hristos să ne lumineze și pe noi!

 

Sursa: doxologia.ro 


Articole postate de același autor
1609

Duminica a XXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

La data de 22 noiembrie, Duminica a XXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic care ne prezintă Învierea fiicei lui Iair, dar şi vindecarea unei femei cu […]