Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Apoi, această sărbătoare începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456. În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se aduc la biserică struguri pentru a fi binecuvântați și care apoi se împart credincioșilor.
Neîndoielnic, Norul care apare în fiecare an pe Muntele Tabor, dimineața, la finalul Sfintei Liturghii oficiată la Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului nostru, este Lumina pură, lumina necreată, similară cu Lumina Sfintei Învieri.
Toată lumea care merge în pelerinaj în mijlocul lunii august în Israel, merge acolo pentru a vedea Norul care apare dimineața – acesta fiind una dintre cele 4 minuni anuale care au loc în Țara Sfântă, amintind de marile evenimente ale creștinătății, dar mai ales amintindu-ne de prezența Dumnezeului nostru celui viu.
De Bobotează se întoarce apa Iordanului, de Paști apare Lumina Învierii, la Schimbarea la Față a Mântuitorului apare Norul prin care Dumnezeu Tatăl a vorbit, dând același mesaj ca la momentul Botezului, de Crăciun apare pe cer, la Bethleem, Steaua Magilor.
Norul se arată ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el apărând o singură dată pe an, întotdeauna în același loc și la aceeași vreme. Odată cu privegherea ce se face în biserică, din vârful muntelui se poate vedea, în direcția Nazaretului, o fâșie portocalie de nori, mișcându-se într-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer până noaptea târziu.
În momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. În vremea cântării Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumină aproape ireală, începe să se așeze peste mănăstirea ortodoxă. Din nor se desprind bucățele de forma unor mici sfere albe, care ajung deasupra turlei bisericii. Acesta se vede de către oricine, nimeni neputând contesta prezența și particularitățile acestui nor unic.
Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii. Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tămâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci „o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului”.
În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: „Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite”.
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Iisus a arătat că este Dumnezeu și lumina care izvora din Iisus a fost insuportabilă pentru Apostoli care au căzut cu fețele la pământ.
Atunci au apărut și vechii profeți Ilie și Moise, în subordonare față de Iisus, iar Dumnezeu Tatăl l-a recunoscut pe Iisus ca fiind Fiul lui. Toți cei prezenți s-au convins că Mântuitorul nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci este chiar Fiul Său.
Evenimentul este povestit de Sfinţii Evanghelişti: „Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.” (Marcu 9:7) Semnificaţia tainică a acestei sărbători este dezvăluirea naturii umane a lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.
Sursa: crestinortodox.ro
