E ziua învierii, azi clopotele trag
Bătrânii stau pe prispe, iar unii stau în prag,
Cei tineri şi copii, ieşind gătiţi la drum
Se duc ca să ciocnească la cimitir acum.
Mireasma cea de Taină a Sfintei sărbători
Se simte din tămâie, din iarbă şi din flori,
Livezile se-mbracă într-un frumos veşmânt.
Şi toate par acuma mai nouă pe pământ.
Aproape de altarul Bisericii de lemn
Un copilaş aduce, făclii şi untdelemn,
Sărută Sfânta Cruce la proaspătul mormânt
Apoi îngenunchiază şi plânge suspinând.
Când clopotele sună cu dangătul voios,
Orfanul lângă Cruce suspină dureros!
Fiind el în durere cu totul adâncit,
Din sunetul de clopot un glas a auzit.
Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,
Căci iată sunt cu tine, Hristos a înviat!
Era vorbirea dulce a maicii din mormânt,
Gonindu-i întristarea din pieptul lui înfrânt.
S-a ridicat îndată, cu sufletul uimit
Şi căuta să vadă pe care i-a grăit.
Atuncia din Altarul cu zidul afumat
Văzu zâmbind pe Domnul, cu Trupul Înviat.
S-a luminat la suflet de chipul Lui cel blând
Şi lepădând durerea a zis aşa în gând:
Atuncia dacă Domnul aici a înviat
Înseamnă că şi mama cu Dânsul s-a sculat!
Zicând aşa cu gândul, s-a închinat smerit
Şi sărutând mormântul, spre casă s-a grăbit.
La vatra părintească sta singur, singurel
Căci tatăl lui, sărmanul, murise în răzbel
Dormea la cei de-aproape, iar ziua alerga
La casa cea pustie, şi deseori plângea.
Acum de Înviere, venind acasă iar
A început orfanul iar să plângă cu amar,
Dar clopotul se-aude la cimitir sunând
Şi iarăşi glasul maicii s-aude iar zicând:
Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,
Eu sunt ş-aici cu tine, Hristos a înviat!
De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul
Şi orice clopot sună îl mângâie pe dânsul.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
