Actualitate

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova

710

Sîmbătă, 16 septembrie 2017, în de Dumnezeu păzită fortăreața duhovnicească a Hîrbovățului, a avut loc Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova – evenimen organizat de Sectorul Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova și Mănăstirea Hîrbovăț.

Ziua a demarat cu întîlnirea și înscrierea participanților care în număr mare fiind au înpânzit întreaga mănăstire. A urmat întâmpinarea Chiriarhului locului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, care a fost una deosebită organizată de starețul mănăstirii Hîrbovăț împreună cu tinerii Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Așadar, subt sunetul bucimelor, în prezența Batalionului cu destinație specială Scorpion, și intonarea imnului arhieresc „Pre Stăpînul…” de soborul de preoți prezent și mulțimea de copii, Ierarhul a fost întîlnit călduros de Starețul mănăstirii, Arhimandritul SPIRIDON (Marin).

Sfînta Liturghie a fost săvîrșită în Catedrala „Sf. Treime” din coplexul mănăstirii iar Stăpînului i-au coliturghisit un sobor impunător de preoți și diaconi printre care toți protopopii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Starețul mănăstirii, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) și organizatorul evenimentului Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Preșdeintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.

După oficierea Sfintei Liturghii, a urmat o poză de comun și masa furshet. Evenimentula continuat cu programul stabilit: târgul asociațiilor și inițiativelor de tineret creștin ortodoxe din Moldova, Concertul Religios organizat de Corul corul mănăstirii intitulat „Ierihon” și Conferința cu tema: „Viața tânărului de la cădere spre ridicare”, conferențiar fiind Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni.

La eveniment au luat parte toți membrii Sectorului Eparhial, Activitate Pastoarală pentru Tineret, în frunte cu Președintele sectorului, Ion GAJIM, mai mulți șefi ai sectoarelor eparhiale și alți invitați din toată țara și din România.

Spre final s-a petrecut finala concursului brain-ring, care a fost organizat pe tot parcursul anului, în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași și Hâncești.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
4177

O familie sărmană din comuna Vărzărești, Nisporeni va avea o nouă casă

O familie sărmană din comuna Vărzărești, Nisporeni va avea o nouă casă  cu stăruința parohiei ”Cuv. Ambrozie de la Optina” din localitatea dată. Este vorba despre familia Gorceag din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni. Această familie social-vulnerabilă din patru membri dintre care doi copii ambii cu handicap sporit. Cu stăruința pr. Serghei NOVAC, parohul bisericii ”Cuv. Ambrozie […]

Articole postate de același autor
521

Când femeia leapădă sfiala și merge spre nudism, este semn de decădere socială și de venire a vremurilor din urmă

Mulți creștini evlavioși intră, într-adevăr, în felul acesta în biserică și află în ea Raiul. Intră în Biserica cea sfântă a Domnului și cu îmbrăcăminte cuviincioasă și smerită, așa cum se potrivește locului sfânt al lui Dumnezeu. Se întâmplă însă, iubiții mei creștini, mai ales în lunile de vară, că multe femei intră în biserică, […]