Mă chinuiau, de la o vreme, nişte gânduri: îmi tot spuneam că aş putea să mă fac şi eu călugăr şi să mă dedic în întregime lui Dumnezeu, dar, cum eram deja căsătorit şi aveam şi copii, nu mai reuşeam să fac nimic bun pentru Dumnezeu. Cu astfel de gânduri (şi cu multe altele) m-am dus la Bunicuţul. Mi-am spovedit multele păcate, dar fără să zic absolut nimic despre gândurile acelea. Şi numai ce-l aud că-mi zice:
‒ Hai, lasă, nu mai gândi aşa! Lasă astea, că nu-s de tine! Şi casa ta poate fi o mănăstire, care să nu difere cu nimic de cea adevărată. Ajunge numai să faci ce-ţi spun. Nu locul face mănăstirea, ci modul de viaţă. Aşa că du-te, roagă-te şi să ai răbdare în toate!
Pe toate le vedea Părintele, prin Harul lui Dumnezeu, şi venea în întâmpinarea tuturor gândurilor noastre. Acest lucru te ţinea într-o stare de veghe permanentă cât te aflai lângă el şi te ocrotea de orice gând rău.
Din Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 254-255
